G4Media.ro

Șeful CCR, Marian Enache, a avut un schimb de experiență cu reprezentanții…

Sursa foto: ccr.ro

Șeful CCR, Marian Enache, a avut un schimb de experiență cu reprezentanții Comisiei pentru Constituție și Lege din Parlamentul Chinei/ Șefa delegației chineze, la prima vizită externă

Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Marian Enache, a fost vizitat marți, 26 septembrie 2023, de reprezentanții Comisiei pentru Constituție și Lege a Congresului Național al Reprezentanților Poporului Chinez, anunță Curtea printr-un comunicat de presă. În fruntea delegației chineze s-a aflat președinta respectivei Comisii, Xin Chunying.

„Întrevederea a decurs într–o atmosferă constructivă, iar cele două părți au dialogat într-un cadru cordial.”, menționează sursa citată.

Președintele CCR, a prezentat succint evoluția constituțională din România, ca stat membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană, procedura de numire a judecătorilor constituționali, atribuțiile și efectele deciziilor Curții Constituționale. De asemenea, a subliniat că, prin revizuirea din 2003, a Constituției din 1991, s-au reglementat dispoziții noi privind integrarea euro-atlantică a țării.

Președintele CCR Marian Enache a menționat diferența între cele două sisteme constituționale, respectiv controlul jurisdicțional exercitat printr-un organ special și specializat, situat în afara perimetrului celor trei puteri în stat, caracteristic României și modelului european, pe de o parte, și un control de constituționalitate politic exercitat de către o comisie instituită la nivel parlamentar, pe de altă parte, precizând că modelul de constituționalism este opțiunea politică a fiecărui stat.

La rândul său, șefa delegației chineze a precizat că este prima sa întâlnire în străinătate de la alegerea sa în funcție și că, în China, nu există o curte distinctă așa cum este în România, motiv pentru care Comisia pentru Constituție și Lege este un organ foarte important în aplicarea și promovarea Constituției. Potrivit prezentării acesteia, scrie în comunicatul CCR, Constituția în vigoare din China a fost adoptată în anul 1982 și a fost modificată de cinci ori, după modelul american, prin proiecte de amendamente, numărul acestora fiind de 52 până în prezent.

Ea a explicat că s-a ales acest sistem cu proiecte de amendamente având în vedere că un rol important al Constituției este de a fi predictibilă și că societatea trebuie să vadă stabilitatea acestui model al Chinei. În acest sens, a arătat că prin Constituția din 1982 s-a facilitat trecerea Chinei la economia de piață.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Anterior , in 2018 fostul sef CCR , Dorneanu a fost in Rusia in vizita oficiala , nu ca turist , ca si exemplarul din articol si a si fost premiat de platforma de propaganda Sputnik : „Vizita în Rusia are loc la invitația Curţii Constituţionale a Federaţiei Ruse cu prilejul aniversării a 25 de ani de la înființare și a Forumului Juridic Internațional de la Sankt Petersburg”. Eu cred ca e semnificativ si nu fara acordul Fiintei Nelocuite si a Statului Paralel din Romania ……

  2. Nu se dezlipesc CCRistii de Rusia si China. Pur si simplu nu ii lasa constiinta.

  3. Am sperat că a avut un AVC!

  4. Cine a scris comunicatul? Este un fost propagandist comunist?„Întrevederea a decurs într–o atmosferă constructivă, iar cele două părți au dialogat într-un cadru cordial.” Au fost si intrevederi care au decurs intr-o atmosfera distructiva, intr-un cadru ostil? Au ridicat tonul, s-au amenintat reciproc?

  5. Schimb de experiență cu China?! Nu cu un stat democratic?!

    CCR ar face bine să învețe de la omologii lor din R Moldova, nu din China!