G4Media.ro

UPDATE Consilierii Sectorului 4 au votat asocierea cu Giurgiu pentru construirea unui…

Sursa foto: Pexels / Marina Hinic

UPDATE Consilierii Sectorului 4 au votat asocierea cu Giurgiu pentru construirea unui aeroport / Va fi unul internaţional, mai mare decât cel de la Braşov / Consilierii din Giurgiu au votat și ei proiectul

Update, ora 18.23

Consiliul Local Sector 4 a aprobat asocierea sa cu CJ Giurgiu pentru finanţarea şi realizarea în comun a proiectului aeroportului din sudul Capitalei, anunță Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis, marţi, aeroportul va fi unul internaţional, mai mare decât cel de la Braşov, întrucât ar urma să deservească un număr mai mare de judeţe, cu o populaţie mai numeroasă.

De asemenea, va fi proiectat cu terminale pentru pasageri şi pentru transportul de marfă, în condiţiile în care Aeroportul Otopeni este „suprasolicitat”.

„Împreună cu autorităţile statului şi după studiile de specialitate vom decide unde este locul potrivit. M-ar bucura foarte mult să fie un aeroport de talia Aeroportului Otopeni. Dacă nu reuşim să-l facem atât de mare, măcar două treimi din ceea ce înseamnă Aeroportul Otopeni. (…) Aceasta va fi o investiţie publică, a statului român şi va rămâne în proprietatea statului român”, a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

Știrea inițială:

Consilierii judeţeni giurgiuveni au aprobat în unanimitate, marţi, în cadrul unei şedinţe ordinare, un proiect de hotărâre în vederea asocierii judeţului Giurgiu cu Sectorul 4 al municipiului Bucureşti pentru construirea unui aeroport în judeţ, relatează Agerpres.

„Supunem aprobării un proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii între Sectorul 4 al municipiului Bucureşti şi judeţul Giurgiu, prin CJ Giurgiu, în vederea realizării şi finanţării în comun a proiectului de utilitate publică ce vizează edificarea şi operaţionalizarea unui aeroport internaţional în judeţul Giurgiu (…) Cred că din anii ’70 se vorbeşte despre necesitatea construirii unui aeroport în sudul Bucureştiului, cu multe argumente în favoarea acestui proiect pentru că Otopeni a devenit un aeroport sufocat şi care nu mai corespunde nici standardelor actualizate de la an la an. S-a vorbit despre un asemenea aeroport de multe ori după Revoluţie, a fost pe agenda de priorităţi a doi prim-miniştri, Tăriceanu şi Dăncilă, a fost în agenda de lucru a multor oameni de afaceri, eu sunt absolut convins că un asemenea proiect care reprezintă, evident, un obiectiv de utilitate publică poate fi demarat mult mai uşor prin intermediul administraţiei publice locale”, a declarat preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu.

El spune că după aprobarea acestei asocieri, Sectorul 4 Bucureşti va fi cel care va derula elaborarea unui studiu de fezabilitate pe care îl poate contracta imediat, după aprobarea acestei asocieri şi urmare a acestui document extrem de complex vor apărea date importante despre dimensiunea aeroportului şi categoriile de activităţi ce se vor desfăşura aici.

Proiectul a fost aprobat în unanimitate de toţi cei 31 de consilieri judeţeni ai CJ Giurgiu.

În final, preşedintele CJ, Dumitru Beianu, a subliniat faptul că în judeţul Giurgiu vor fi realizate foarte multe investiţii în următoarea perioadă.

Demarare construirii unui nou pod peste Dunăre, la Giurgiu, proiect cu finanţare europeană, refacerea şi electrificarea traseului de cale ferată între Bucureşti şi Giurgiu, realizarea autostrăzii Bucureşti-Alexandria care traversează judeţul Giurgiu şi pentru care se lucrează la studiul de fezabilitate, electrificarea căii ferate Bucureşti-Giurgiu, autostrada Bucureşti- Alexandria care traversează judeţul Giurgiu, realizarea unui alt proiect european pentru un culoar de transport fluvial România-Bulgaria, finalizarea canalului Bucureşti-Dunăre şi finalizarea Canalului de irigaţii Giurgiu Răzmireşti sunt proiecte care vor aduce mari beneficii dezvoltării judeţului Giurgiu în următorii ani, a detaliat preşedintele CJ, Dumitru Beianu.

Primarul Daniel Băluță a anunțat, miercuri seară, la Antena 3, proiectul unui aeroport în sudul Bucureștiului, care urmează să fie realizat într-un parteneriat între Sectorul 4 și Consiliul Județean Giurgiu. Detalii aici.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. inclusiv cei de la USR ? Drula a ridiculizat proiectul ( pe buna dreptate in Opinia Mea) dar, cei de la Giurgiu ? ie si iei uameni, am inteles

  2. …De ce, se dorește dărâmarea celor din Nord, pentru a-i fi cedat terenul domnului Ţiriac, așa cum i-a fost cedat pentru școală de patinaj?

  3. Ba baiatule/fato daca tu ai impresia ca un aeroport care nu va fi folosit de absolut nimeni este o idee excelenta care va scoate judetul din evul mediu esti fie cu carnet de partid, fie foarte foarte neinteligent.

  4. Cauta si tu despre aeroporturile fara trafic din china. Fix asa o sa fie si asta, daca o sa fie vreodata. Eu pun pariu ca se vor da niste contracte babane pentru studii si consultanta la niste sefuleti locali si aia a fost, s-au mai spart niste bani de la fraieri.

  5. Asta este fix țeapă pusă la cale de Blue Air și Nelu Iordache înainte să fie condamnat.