G4Media.ro

Proiect: Amendă de 2.500 de lei pentru șoferii care nu plătesc parcarea…

Foto: G4Media

Proiect: Amendă de 2.500 de lei pentru șoferii care nu plătesc parcarea în Bucureşti / Implementarea strategiei de parcare necesită „măsuri ferme și coerente”

Şoferii care nu plătesc în Bucureşti tariful de parcare de 5 lei/oră şi nici amenda de 200 de lei, în termen de 15 zile, riscă să primească amenzi de până la 2.500 de lei, informează Agerpres.

Un proiect de hotărâre în acest sens, iniţiat de viceprimarul Stelian Bujduveanu, va fi dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei.

Potrivit prevederilor actuale, şoferii care nu plătesc tariful de parcare de 5 lei primesc o amendă în valoare de 200 de lei (nota de constatare), având un termen de 15 zile pentru achitarea acesteia. După cele 15 zile, Compania de Parking trimite o informare către Poliţia locală cu privire la neachitarea amenzii. Conform proiectului, poliţiştii locali vor fi abilitaţi să amendeze persoanele fizice cu 1.500 – 2.500 lei, iar pe cele juridice cu 3.000 – 5.000 lei pentru neplata parcării.

Proiectul modifică şi completează HCGMB 95/2018 privind aprobarea Regulamentului serviciului public de administrare a parcajelor.

Potrivit propunerii, „constituie contravenţie şi se amendează (…) neachitarea contravalorii penalităţilor stabilite cu titlu de daune interese prin nota de constatare întocmită de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti, prin care a fost constatată neplata anticipată a tarifului de parcare de către utilizatori, cu amendă cuprinsă între 1.500 – 2.500 lei pentru persoanele fizice şi între 3.000 – 5.000 lei pentru persoanele juridice”.

Sancţiunea contravenţională se aplica proprietarului sau, după caz, deţinătorului legal al vehiculului, cu excepţia cazului în care utilizatorul vehiculului se prezintă la sediul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti sau Poliţiilor locale ale sectoarelor 1 – 6 conform competenţelor, în vederea identificării în condiţiile legii şi aplicării, după caz, a sancţiunii contravenţionale.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti sau de către Poliţiile locale ale sectoarelor 1 – 6. Notele de constatare emise de Compania Parking vor fi comunicate către Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti sau către Poliţiile locale de sector, iar mai departe către posesorii sau proprietarii autoturismelor ce au utilizat locul de parcare fără a achita anticipat tariful de parcare.

În referatul de aprobare, viceprimarul Stelian Bujduveanu subliniază că implementarea strategiei de parcare necesită „măsuri ferme, coerente care să-şi dovedească utilitatea şi eficienţa”.

„Întrucât instituirea penalităţilor stabilite cu titlu de daune interese prin nota de constatare întocmită de către operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public şi privat al Municipiului Bucureşti, prin care a fost constatată neplata anticipată a tarifului de parcare de către utilizatori, nu şi-a dovedit eficienţa şi eficacitatea în cadrul sistemului de măsuri destinate reglementării activităţii de parcare pe teritoriul Municipiului Bucureşti, este necesară introducerea unei noi reglementări, care nu va avea un scop coercitiv, ci va avea un caracter profund social prin efectele generate pe termen lung în viaţa oraşului”, se arată în document.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. trage tare useristul sa nu plece cu mana goala ca la anul nu vor mai apuca multi mandatele. totusi, de ce nu se poate achita aceasta nota de constatare(?!), nici macar proces verbal, redusa la jumatate in 15 zile ca orice amenda reala?! cumva pentru ca aceasta nu este o amenda, ci o figuratie in beneficiul unei companii comerciale? de ce sa alerge politia locala pentru a incasa figuratiile unei companii comerciale, respectiv o societate pe actiuni,compania comerciala sa angajeze departament de executara silita sa-si recupereze creantele! plata acestei note de constatare nu se facea intr-un cont de trezorerie al PMB, ci intr-un cont al unei banci private, cel putin eu acolo am platit acum niste luni in urma. in plus, cum stam cu omologarea si personalul care „amendeaza”, este el abilitat sa faca asta?

    • Taxa de parcare din Bucuresti, asa cum este conceputa acum nu este o taxa de parcare, este o taxa de protectie a unor baieti destepti care au gasit o sursa de imbogatire rapida pe spinarea a milioane de bucuresteni. Nu are nicio legatura cu decongestionarea traficului, cu disciplina in trafic, absolut niciuna. E doar o modalitate de imbogatire rapida pentru niste baieti desebit de priceputi in a face bani multi sub aparenta legala. Mai nimic din acesti bani nu ajung la primarie, toti se scurg catre alte firme de baieti destepti pt vopsea albastra, pt indicatoare si pt multe multe alte servicii scumpe.

    • Si as mai adauga ca asta este doar inceputul, se va intra masiv pe strazile din cartiere pt ca foamea de bani e mare si trebuie sa se ajunga la 100.000 de locuri de parcare, nu va ramane niciun loc fara plata in Bucuresti. Numarul de masini va f la fel de mare doar ca fiecare bucurestean va munci o zi pe luna sau mai multe sa plateasca taxa de protectie la mafia parcarilor.

  2. pai fratii lui ciolacu si semeon tre’ sa fie liberi… ce e cu constrangerile astea in bani? ca ei nu are cont in banca.