G4Media.ro

Parlamentul Ucrainei aprobă legea privind publicarea declaraţiilor de avere ale demnitarilor

Sursa foto: Wikipedia / president.gov.ua

Parlamentul Ucrainei aprobă legea privind publicarea declaraţiilor de avere ale demnitarilor

Parlamentul de la Kiev a aprobat miercuri o lege prin care sunt făcute publice declaraţiile de avere şi de interese ale demnitarilor din Ucraina, informează AFP, citată de Agerpres. Conform parlamentarului Iaroslav Zelezniak, au votat „pentru” 341 din cei 450 de deputaţi.

Societatea civilă şi preşedintele Volodimir Zelenski au făcut presiuni pentru adoptarea acestei măsuri de transparenţă, în contextul conflictului declanşat de invazia rusă pe teritoriul ucrainean şi a acuzaţiilor de perpetuare a corupţiei în Ucraina.

Prevederi similare erau în vigoare înainte de război şi au fost suspendate la începutul ostilităţilor.

Organizaţia neguvernamentală Centrul de Acţiune Anticorupţie a apreciat într-un comunicat că „toate acestea s-au putut întâmpla deoarece ucrainenii nu au acceptat votul precedent, prin care deputaţii prevedeau menţinerea confidenţialităţii declaraţiilor timp de încă un an”.

Declaraţiile de avere şi de interese vor fi accesibile online la 60 de zile după intrarea în vigoare a legii, care trebuie mai întâi promulgată de preşedinte, a precizat pe Facebook deputata Anastasia Radina, preşedinta comisiei parlamentare pentru politica anticorupţie.

„Cele 60 de zile sunt necesare pentru a bloca accesul (la declaraţiile) anumitor categorii de militari, pentru securitatea acestora”, a explicat Centrul de Acţiune Anticorupţie.

Zelenski ceruse în 12 septembrie publicarea declaraţiilor, după mai multe scandaluri de corupţie în cadrul ministerelor şi al armatei. Măsura era solicitată şi de Fondul Monetar Internaţional.

Preşedintele făcuse uz de dreptul de veto la o lege adoptată de parlament cu câteva zile înainte, prin care se prelungea caracterul secret al declaraţiilor. Textul respectiv a provocat indignare, reaminteşte AFP.

Prima lege din Ucraina privind publicarea declaraţiilor de avere ale oficialilor şi ale rudelor acestora a fost adoptată în 2016, în cadrul apropierii de Uniunea Europeană. Actul normativ a fost suspendat după ce a început războiul pentru a proteja datele publice ale celor vizaţi, în interesul securităţii.

Ulterior, Zelenski a declarat de mai multe ori că intenţionează să combată corupţia. El l-a demis la începutul lui septembrie pe ministrul apărării, Oleksi Reznikov, acuzat că nu a gestionat corespunzător mai multe scandaluri din cadrul ministerului.

Un sondaj publicat la sfârşitul lui iulie de Institutul Internaţional de Sociologie din Kiev arăta că 89% din ucraineni consideră că problema corupţiei în ţara lor este „gravă”, fiind depăşită ca importanţă doar de invazia rusă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...