G4Media.ro

De ce a fost aleasă România pentru dezvoltarea primei centrale cu minireactoare…

Sursa Foto: Facebook/ John Kerry

De ce a fost aleasă România pentru dezvoltarea primei centrale cu minireactoare nucleare din Europa? Explicațiile lui John Kerry, emisarul lui Joe Biden pentru climă

John Kerry, emisarul preşedintelui SUA pentru climă, a explicat joi, într-un interviu pentru Digi24, de ce Statele Unite au ales România pentru construirea, la Doiceşti, a primei centrale electrice din Europa care va funcţiona cu reactoare modulare mici (SMR), transmite News.ro.

Întrebat de ce a fost aleasă România pentru acest sistem cu totul nou, John Kerry a răspuns: „Pentru că românii au mai lucrat cu energia nucleară înainte, pentru că au vrut să facă acest lucru şi pentru că noi credem că are sens”.

El a explicat că această tehnologie presupune folosirea unor reactoare nucleare mai mici, care sunt mult mai uşor de gestionat, sunt mult mai standardizate şi costă mai puţin. „Şi au noi măsuri în interiorul lor care oferă siguranţa pe care oamenii o vor cere şi vor să o aibă”, a subliniat emisarul american.

„Aşadar, credem că preşedintele Iohannis este clar în privinţa faptului că el crede că aceasta este o cale de a merge mai departe”, a menţionat John Kerry care a avut, joi, o întrevedere cu şeful statului.

„Românii au gestionat eficient energia nucleară aici, mai mult de 20-26 de ani, am arătat că este uşor de gestionat. Şi noi avem tehnologii noi, apropo, vom face acelaşi lucru”, a spus John Kerry, referindu-se la faptul că şi în SUA se va implementa această tehnologie SMR.

Emisarul pentru climă al preşedintelui SUA a explicat că energia nucleară va face parte din mixul energetic al Statelor Unite şi al altor ţări pentru tranziţia către o energie curată. În Franţa, a arătat el, reprezintă aproximativ 70% din toată baza energetică a ţării, iar Franţa vinde mai departe energie Germaniei şi altor oameni.

„Conducerea înţeleaptă arată că este mult mai rău să nu faci asta, decât să îmbrăţişezi această posibilitate”, a punctat fostul secretar de stat american.

România, prin intermediul companiei de proiect RoPower, fondată de Nuclearelectrica şi Nova Power & Gas (parte a Grupului E-Infra), este prima ţară din Europa şi a doua după Statele Unite ale Americii care face primii paşi pentru implementarea centralei NuScale VOYGR, cu 6 module SMR şi o capacitate instalată de 462 MWe în acest deceniu, a anunţat, în iulie, Nuclearelectrica.

Anunţat la COP26, în noiembrie 2021, proiectul SMR al României se dezvoltă într-un ritm consolidat, potrivit Nuclearelectrica. După o serie de etape, proiectul se află în prezent în faza de studiu FEED (Front-End Engineering and Design).

În mai 2022, în urma unui studiu realizat cu un grant în valoare de 2,1 milioane de dolari, oferit de USTDA, care a identificat potenţialele amplasamente pentru dezvoltarea de centrale SMR, a fost selectat ca amplasament candidat fosta centrală pe cărbune de la Doicesti, în conformitate cu toate standardele internaţionale şi naţionale. În urma acestui proces preliminar de selecţie, compania de proiect SMR RoPower a fost înfiinţată de Nuclearelectrica şi Nova Power & Gas (parte a grupului E-Infra) în septembrie 2022.

Canada şi Coreea de Sud şi-au manifestat, la rândul lor, interesul pentru dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. ce raspuns de doi lei a dat Kerry, il credeam mai inteligent! Dar stai, de fapt prostii sunt pe la bucuresti…

  2. Cred ca opinia publica si cine se teme de aceste reactoare si de tehnologia lor, se teme in zadar!