G4Media.ro

Medici din Arizona avertizează cu privire la arsuri la simplul contact cu…

Sursa foto: Pexels

Medici din Arizona avertizează cu privire la arsuri la simplul contact cu solul / Temperatura asfaltului şi betonului poate atinge 82°C

Cazuri de arsuri la simplul contact cu solul sunt tot mai frecvente în Arizona, unde temperaturile depăşesc de peste trei săptămâni la rând 43°C, o consecinţă neaşteptată, dar reală, a caniculei puternice din Statele Unite, relatează News.ro.

Directorul serviciilor de urgenţă Burn Center din Phoenix, în Arizona, Kevin Foster, a declarat la CNN că un sfert dintre cele 45 de paturi ale instituţiei sunt ocupate de către pacienţi internaţi cu arsuri după ce au căzut la sol.

La secţia de terapie intensivă a centrului, jumătate dintre pacienţi fac parte din această categorie.

”Temperatura asfaltului, pe şosea, a betonului, pe trotuar, în Arizona într-o zi însorită sau într-o după-amiază de vară este uneori de 82°C, adică sub pragul fierberii”, avertizează el.

Arsuri de gradul trei

Potrivit lui Kevin Foster, este suficient un contact ”de o fracţiune de secundă” pentru a fi victima unei ”arsuri destul de profunde”.

În cazuri grave, în care pacienţi au rămas timp de zece până la 20 de minute în contact cu solul, ”pielea este distrusă complet”, precizează acest specialist.

”Acestea sunt arsuri cu adevărat grave”, arsuri de gradul trei, care necesită mai multe operaţii chirurgicale şi ani de chirurgie reparatorie.

Tipuri de victime

Un medic specilist în urgenţe de la Arizona Burn Center, Frank LoVecchio, citează exemplul unei persoane care a căzut din scaunul cu rotile.

”Aproape instantaneu”, ea a suferit arsuri la picioare, spune el.

Victime sunt şi persoane fără adăpost care dorm pe sol, dar şi muncitori în condiţii de căldură intensă care îşi pierd cunoştinţa şi cad.

Între victime se află şi ambulanţieri, nevoiţi să îngenuncheze pentru a instala un pacient pe targă la o intervenţie.

În această regiune a Statelor Unite în care căldura este intensă este pe cale să apară un nou turism – al căutătorilor de căldură extremă.

Principala ţintă a acestora este Parcul Naţional Valea Morţii, decretat cel mai cald loc pe Terra. Ei speră să vadă un record de temperatură pe un termometru uriaş instalat în parc.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează