G4Media.ro

Achimaş-Cadariu, în conferință de presă alături de Rafila: Modelul Planului de combatere…

Sursa foto: Inquam Photos

Achimaş-Cadariu, în conferință de presă alături de Rafila: Modelul Planului de combatere a cancerului este unul european şi aplicarea lui trebuie să fie aceeaşi. Înseamnă etapizarea pe 5 ani

Modelul Planului Naţional de Combatere şi Control al Cancerului este unul european şi aplicarea lui trebuie să fie aceeaşi, nu există altă soluţie, a declarat medicul Patriciu Achimaş-Cadariu, deputat PSD şi preşedinte al Comitetului de prevenire a Cancerului din Parlamentul României. El a făcut afirmaţia, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, alături de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, după adoptarea în şedinţa de Guvern a unor noi măsuri privind aplicarea Planului Naţional de Control al Cancerului (PNCC), relatează Agerpres.

„Modelul este cel european, aşa cum am mai spus-o. Aplicarea lui trebuie să fie aceeaşi, nu există o altă soluţie. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă etapizarea pe 5 ani. Înseamnă o prioritizare de activităţi şi, evident, înseamnă reevaluare periodică în funcţie de progres, înseamnă a vedea feedback-ul şi a acţiona prin corecţii acolo unde este nevoie. Suntem în contextul în care finanţarea europeană ne ajută şi atunci când bugetul este unul care nu satisface întru totul nevoile să ne uităm cu mare atenţie la această finanţare şi aici este şi un proiect finanţat prin PNRR, Centrul Naţional de Competenţă în Cancer, unde am creat deja o reţea naţională. Cu alte cuvinte, vom susţine şi va fi un mecanism care va ajuta la implementarea Planului naţional de control şi combatere a cancerelor”, a declarat Achimaş-Cadariu.

El a subliniat, referitor la prioritizare, că „nimeni în Europa sau în lumea asta nu a făcut un prim plan de cancer peste noapte”.

„E un program, aşa cum am spus-o de la bun început, pe 5 ani de zile, dar există o prioritizare. Şi decizia luată în unanimitate a fost să ne gândim la cei mai micuţi dintre pacienţii noştri. (…) Pentru ca micuţii să nu mai fie plimbaţi dintr-o parte în alta şi pentru ca aparţinătorii lor să-şi poată conserva toată energia pentru a-şi susţine copilaşii. Şi de aceea pe primul loc a fost dezvoltarea centrelor comprehensive de oncologie pediatrică”, a afirmat Achimaş-Cadariu.

El a reliefat şi importanţa acordată centrelor de îngrijiri paliative.

„Ne-am uitat apoi la cei care, din păcate, pierd bătălia cu boala aceasta şi dacă dovezile medicale ne spun că până la 70% dintre pacienţii oncologici au nevoie la un moment dat de îngrijiri paliative în evoluţia bolilor. Realizăm că în ţara noastră, raportat la stadiile avansate de boală, s-ar putea ca această nevoie să fie mult mai mare. S-au găsit, se identifică şi liniile de finanţare şi un lucru foarte important este că pornim această acţiune la nivel naţional şi cred că trebuie să facem un apel şi la administraţiile locale care au spitale în subordine, să vedem acele secţii care nu au activitate în mod particular şi să vedem cum pot fi ele convertite pentru a-i susţine pe pacienţii în nevoi”, a afirmat deputatul PSD.

Nu în ultimul rând, acesta s-a referit la calitatea serviciilor.

„Dorim să oferim servicii de calitate şi asta înseamnă să ştim exact, adică pacienţii să ştie exact ce primesc acolo unde se duc. (…). Trebuie să vedem exact cum putem să-i oferim fiecărui pacient ce se poate mai potrivit. Deci, atunci când ajunge într-un centru să ştie exact ce primeşte, nu să să fie doar o poveste frumoasă”, a mai declarat Achimaş Cadariu.

Context. Guvernul a adoptat, joi, normele la Planul pentru combaterea cancerului. Măsura vine după ce săptămâna trecută șeful Executivului i-a dat un ultimatum ministrului Alexandru Rafila, pentru că a întârziat cu elaborarea acestor norme de aplicare, solicitate insistent de către asociațiile pacienților, care au organizat un protest la Ministerul Sănătății și au amenințat chiar cu acțiuni în instanță.

„Astăzi încheiem o etapă extrem de importantă și atât de așteptată, de altfel, odată cu elaborarea normelor Planului Național de Control al Cancerului. Aprobăm o ordonanță și o hotărâre de Guvern, care includ Programul de oncologie prin care deblocăm finanțarea serviciilor de diagnostic genetic și tratament personalizat, asigurând astfel acces la radioterapia de ultimă generație pentru toți pacienții oncologici. Practic, toți bolnavii de cancer sunt incluși acum în noile programe de diagnostic și tratament. Vor urma rapid alte măsuri pentru reorganizarea sistemului de asistență medicală pentru pacienții de cancer, precum și standarde de calitate a îngrijirii și centre complexe de oncologie pediatrică. Vom stabili parcursul pentru realizarea acestor obiective pe luni și pe ani. Aș dori să apreciez colaborarea dintre domnul ministru Rafila, echipa sa, comisiile de specialitate în domeniul oncologiei și domnul profesor Patriciu Achimaș. Elaborarea acestor acte normative este cu adevărat o muncă de echipă și cred că aceasta este soluția corectă”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

În urmă cu o săptămână, premierul Marcel Ciolacu, i-a dat un ultimatum ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, în ședința de Guvern , cerându-i ca în această săptămână să fie adoptate normele și modificările la Planul Național de Combatere a Cancerului.

„Domnul ministru Rafila, și dumneavoastră vă aflați tot contratimp cu adoptarea normelor la planul național de luptă împotriva cancerului. Înțeleg că tot ansamblul legislativ e pus în transparență publică, așadar săptămâna viitoare doresc să adoptăm modificările în ședința de guvern”, i-a spus premierul Ciolacu ministrului Rafila.

Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, a declarat în 17 iulie că ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, nici nu vrea să ştie de pacienţii de cancer şi i-a ignorat total în urma protestului pe care Federaţia l-a organizat săptămâna trecută în faţa ministerului. El a precizat că pasul următor este acţionarea ministerului în instanţă. În plus, vor trimite scrisori către toate ambasadele statelor UE la Bucureşti, plus UK şi SUA, către PE şi Comisia Europeană.

„Domnul ministru Alexandru Rafila nici nu vrea să ştie de noi, În data de 13, când am organizat un protest în faţa ministerului, domnul ministru ne-a ignorat total, a plecat la Bistriţa. (..) Încă o dată a dat dovadă de mult cinism şi ne-am convins că domnul ministru ne-a izolat, ne-a marginalizat, nu mai avem nicio încredere în acest ministru că lucrurile se vor îmbunătăţi în patologia oncologică”, a spus Irimia, citat de News.ro.

Preşedintele Federaţiei Asociaţiei Pacienţilor de Cancer a arătat că de la 1 iulie trebuia să intre în vigoare normele de implementare a planului de combatere şi control al cancerului.

În fiecare zi au murit şi mor în continuare 153 de pacienţi, în fiecare zi. Cine răspunde pentru aceste decese? Nimeni”, a arătat Cezar Irimia. Detalii aici.

Prezentarea acestor norme vine după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a susținut, timp de câteva luni, că planul trebuie refăcut, pentru că nu este bun.

Amintim că Alexandru Rafila a semnat ca inițiator legea în vigoare prin care a fost adoptat Planul național pentru combaterea cancerului, promulgat în noiembrie 2022 de către președintele Klaus Iohannis într-o ceremonie la Palatul Cotroceni.

Amânarea aplicării Planului pentru combaterea cancerului i-a atras ministrului Rafila critici fără precedent chiar din propriul partid, de la deputatul PSD Patriciu Achimaș-Cadariu, care l-a acuzat de „neglijență criminală”. Detalii aici.

În 6 iunie, președintele Klaus Iohannis i-a transmis un mesaj public ministrului Rafila: „Este timpul să dărâmăm barierele şi nu să creăm noi oprelişti care amână punerea în aplicare a Planului naţional pentru combaterea cancerului”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...