Scară pentru peşti şi fereastră pentru observarea lor, amenajate în centrul municipiului Oradea / Amenajarea face parte dintr-un nou proiect în valoare de 11,7 milioane de lei
Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Crişuri va amenaja în centrul municipiului Oradea, sub podul Ladislau, o scară pentru peşti, astfel încât aceştia să poată „traversa” pragul de fund din avalul podului şi să poată fi văzuţi printr-o fereastră de observare, anunță Agerpres.
Potrivit unui comunicat al ABA Crişuri, această amenajare face parte dintr-un nou proiect în valoare de 11,7 milioane de lei, avizat favorabil luni în cadrul Comisiei Tehnico-Economice.
„Este un proiect ambiţios prin care ne-am propus să răspundem nevoilor tehnice atât pe componenta de inundaţii, cât şi pe cea legată de libera trecere a peştilor în zona pragului de fund. Şi pentru că este în zona centrală a municipiului, proiectul vine de asemenea şi în sprijinul comunităţii oferind nu doar acces pietonal în zonă, ci şi oportunitatea de a observa deplasarea peştilor” a declarat directorul ABA Crişuri, Pásztor Sándor.
Astfel, pe malul drept, pe tronsonul situat amonte şi aval de podul Ladislau, pe o lungime cumulată de 212 metri, sunt propuse lucrări de consolidare.
În prima etapă, se vor desfăşura lucrări de amenajare specifice precum amenajare limnimetru, taluz, zid de sprijin şi un prism de anrocamente. Prin aceste lucrări, în amonte de pod, pe o lungime de 87 de metri, în zona staţiei hidrometrice Oradea, se va crea o promenadă cu o lăţime de 2,5 metri care va facilita accesul pietonal pe malul drept.
În a doua etapă, în aval de pod, pe o lungime de 125 de metri, se vor continua lucrările de amenajare hidrotehnică, iar în dreptul pragului de fund se va realiza o scară de peşti pe o lungime de 50 de metri, astfel încât să se faciliteze libera trecerea din aval în amonte.
Licitaţia pentru execuţia lucrărilor urmează să fie lansată săptămâna viitoare, urmând ca, până la finele acestui an, să se dea avizul pentru începerea lor. Durata estimată pentru realizarea obiectivului de investiţii este de 18 luni.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu