G4Media.ro

VIDEO Celebrul și controversatul festival San Fermin, dedicat curselor cu tauri, a…

VIDEO Celebrul și controversatul festival San Fermin, dedicat curselor cu tauri, a început în oraşul spaniol Pamplona

San Fermin, celebrul şi controversatul festival anual dedicat curselor cu tauri, a început joi la Pamplona, un oraş din nordul Spaniei, prin tradiţionalul său semnal de start, „Chupinazo”, ce constă în lansarea unei petarde, informează DPA, citată de Agerpres.

Mii de participanţi au asistat la momentul în care petarda a fost aprinsă şi lansată din balconul oficial al Primăriei din Pamplona.

Acest festival insolit este organizat de aproximativ 400 de ani în onoarea sfântului patron al oraşului spaniol, San Fermin. Potrivit legendei, acesta a fost decapitat şi a devenit martir. Articolele vestimentare de culoare roşie purtate de participanţii la festival simbolizează sângele sfântului.

Petrecăreţii din acest an, care erau îmbrăcaţi în haine albe – de multe ori stropite cu vin roşu – şi care au umplut până la refuz străzile din faţa Primăriei din Pamplona, au strigat după lansarea petardei: „Trăiască San Fermin!”. Ei au dansat, au cântat şi au fluturat în aer tradiţionalele lor eşarfe roşii.




 

Punctul central al Festivalului San Fermin este reprezentat de cursele cu tauri. Timp de opt zile, şase tauri de luptă sunt eliberaţi pentru a alerga în cursul fiecărei dimineţi pe străzile înguste ale oraşului care duc spre o arenă.

Sute de oameni – în principal bărbaţi tineri – aleargă în faţa taurilor, animale care au o greutate de aproximativ 600 de kilograme.

În fiecare an, zeci de participanţi sunt accidentaţi în timpul acestor veritabile teste de curaj. Din 1924, au fost înregistrate 16 decese în rândul alergătorilor, cel mai recent petrecându-se în 2009.

În 2023, la fel ca în anii trecuţi, asociaţiile pentru protecţia animalelor au protestat faţă de organizarea evenimentului, înscris în tradiţie şi care are loc din 1591, dar care a devenit controversat chiar şi în Spania. Mulţi dintre tauri sunt hărţuiţi, accidentaţi sau chiar ucişi în timpul curselor.

În pofida tuturor criticilor, Festivalul San Fermin atrage numeroşi turişti din lumea întreagă, în special din Europa, Statele Unite şi Australia.

În timpul acestui festival anual, Pamplona, un oraş cu aproximativ 200.000 de locuitori, organizează nu doar curse cu tauri, ci şi coride, concerte, procesiuni şi activităţi dedicate familiilor.

Prima cursă cu tauri din 2023 este programată în dimineaţa zilei de vineri.

Anul acesta marchează totodată cea de-a 100-a aniversare a primei vizite întreprinse de scriitorul american Ernest Hemingway la Pamplona pentru a asista la festivalul San Fermin, pe care l-a ajutat să devină faimos pe plan internaţional după ce l-a descris în romanul său „Fiesta”, publicat în 1926.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...