G4Media.ro

Iohannis, despre proiectele privind pensiile speciale şi cumulul pensiei cu salariul: În…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Iohannis, despre proiectele privind pensiile speciale şi cumulul pensiei cu salariul: În esenţă, părerea mea e bună

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, cu privire la proiectele privind pensiile speciale şi interzicerea cumulului pensiei cu salariul, că „în esenţă” părerea sa este una bună şi că le aşteaptă la promulgare.

„În esenţă, părerea mea este una bună. Că m-aţi întrebat care este părerea mea. Sunt două teme care de ani de zile se află pe agenda publică în România şi este foarte bine că la nivel de coaliţie s-a luat decizia să se abordeze ambele chestiuni şi pensiile speciale şi cumulul pensie cu salariu la stat. S-au făcut două legi, s-au votat în Parlament şi le aştept la promulgare. Mai mult nu cred că vă aşteptaţi să spun în acest moment, atât timp cât Parlamentul a votat, există cele două proiecte. Aşteptăm să îşi continue parcursul şi le aştept pe masa mea”, a spus şeful statului înaintea reuniunii Consiliului European, citat de Agerpres.

El a fost întrebat ce părere are despre cele cele două proiecte în contextul în care cel referitor la pensiile speciale cuprinde unele prevederi care se vor aplica în 20 de ani, iar cel referitor la cumulul pensiei cu salariul cuprinde anumite excepţii, dar şi despre faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să le conteste la CCR.

Membrii Consiliului European au avut înaintea participării la reuniune un dejun de lucru cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de vară.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. În esență consider ca Romania are multi mincinoși … chiar în funcții foarte foarte importante.

  2. În esență părerea e cât se poate de proastă și în ce privește legea și în ce te privește pe dumneata.

  3. Un pacalici rupt de realitate. Cel mai probabil, UE nu se va lasa dusa de nas. Pacat ca tot noi, oamenii de rand, vom pierde.

  4. nu mai trebuie numiti speciali ci jmecheri. avem categorii de jmecheri si categorii de platitori de taxe… deci unii pot platii contributia la pensie iar unii mai jmecheri nu pot nu ca nu ar vrea, dar daca statul le-a spus explicit prin lege sa nu plateasca, de ce nu? deci avem pensii jmechere si pensii normale