G4Media.ro

Uniunea Europeană nu ar trebui „să coboare ştacheta” pentru a primi Ucraina,…

Sursa foto: European Council

Uniunea Europeană nu ar trebui „să coboare ştacheta” pentru a primi Ucraina, Republica Moldova şi alte ţări – ministrul danez de finanțe: UE riscă „să importe instabilitate”

Danemarca susţine aderarea Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, precum şi a Balcanilor de Vest la Uniunea Europeană, dar „circumstanţele geopolitice” nu justifică tergiversarea realizării reformelor de bună guvernare, a declarat joi ministrul danez de finanţe Lars Lokke Rasmussen pentru Financial Times, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

UE riscă „să importe instabilitate” dacă îşi relaxează normele în materie de democraţie şi în privinţa combaterii corupţiei pentru a accelera aderarea Ucrainei şi a altor ţări candidate, a declarat Rasmussen într-un interviu acordat FT.

Pentru a adera la UE, o ţară trebuie să îşi alinieze legislaţia la numeroase standarde europene, de la climă la muncă. Acest proces durează, în general, mai mulţi ani.

Întrebat despre aderarea Ucrainei la UE, Rasmussen a spus că Uniunea Europeană nu ar trebui să „coboare ştacheta”, ci mai degrabă să ajute Ucraina cu investiţii şi asistenţă, relatează FT.

Deşi Ucraina a îndeplinit două din cele şapte condiţii pentru lansarea procesului de aderare la UE, un responsabil european familiarizat cu recomandările blocului comunitar la adresa Ucrainei a declarat că anumite reforme judiciare cheie sunt necesare.

În 2019, Comisia Europeană a propus modificări la sistemul de primire a noilor ţări în UE pentru a conferi mai multă greutate membrilor existenţi, după ce ţări precum Franţa şi Danemarca s-au opus extinderii UE cu şase ţări din Balcani.

Rasmussen a declarat pentru FT că Danemarca şi-a schimbat poziţia şi că este chiar deschisă la o reformă internă a UE, inclusiv la renunţarea la votul prin majoritate, pentru primirea de noi membri.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...