G4Media.ro

Danone şi Kellogg se numără printre cele 75 de companii cărora Franţa…

Sursa foto: Pixabay

Danone şi Kellogg se numără printre cele 75 de companii cărora Franţa le-a cerut să reducă preţurile

Grupul agroalimentar Danone şi producătorul de cereale pentru mic-dejun Kellogg se numără printre cele 75 de companii producătoare de bunuri de larg consum cărora autorităţile franceze le-au cerut să reducă preţurile, potrivit unei liste consultate de Reuters, relatează Agerpres.

În data de 9 iunie, ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a anunţat că a reuşit să obţină o promisiune din partea anumitor companii pentru a reduce preţurile la sute de produse, cu ameninţarea unor sancţiuni financiare dacă nu îşi vor pune în practică angajamentele.

Potrivit surselor citate de Reuters, Guvernul de la Paris foloseşte o listă compusă din 75 de companii, elaborată de un grup de studiu, drept bază de referinţă pentru acest proiect. Ministerul francez al Economiei nu a putut confirma sau infirma existenţa acestei liste.

Grupul anglo-olandez Unilever, producătorul maionezei Hellmann şi al supelor Knorr, a confirmat pentru Reuters că este una dintre companiile incluse în planul Guvernului francez. Separat, mass media din Franţa a identificat recent ale companii care s-ar află pe listă, precum Coca-Cola, Mondelez şi Nestle.

Cu toate acestea, lista consultată de Reuters include o gamă largă de producători de alimente, precum grupul agricol francez Avril, şi unii din cei mai mari producători mondiali de băuturi, inclusiv Pernod Ricard.

Dacă va avea succes, iniţiativa guvernului francez ar putea forţa unele dintre companiile care în ultimele luni au majorat preţurile cu cel puţin 10% să redeschidă negocierile cu privire la preţuri cu marii retaileri, ceea ce ar pune presiune asupra marjelor lor de profit.

De mai multe luni, oficialii francezi sunt nemulţumiţi că preţurile în supermarketuri au atins valori record, deşi costurile cu materiile prime pentru mulţi producători de alimente au scăzut. Producătorii de diverse produse, variind de la îngheţată la produse de curăţenie, susţin că sunt nevoiţi să majoreze preţurile pentru a ţine pasul cu explozia costurilor, după ce războiul din Ucraina a făcut energia şi alte materii prime mai scumpe. Unii producători de bunuri de larg consum au declarat recent că, în ultima perioadă, costurile au început să scadă, ceea ce i-a făcut pe politicieni şi reglementatori să acuze companiile că menţin preţurile ridicate în mod artificial.

La rândul lor, investitorii au avertizat în ultimele luni companiile producătoare de bunuri de larg consum că ar trebui să înceapă să revină asupra majorărilor de preţuri, pe măsură ce costurile de-a lungul lanţurilor de aprovizionare scad, fiind îngrijoraţi că noi majorări de preţuri ar putea afecta cota de piaţă şi creşterea marjelor.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează