G4Media.ro

David Popovici concurează la Sette Colli Trophy, una dintre cele mai vechi…

sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

David Popovici concurează la Sette Colli Trophy, una dintre cele mai vechi întreceri de înot din lume

David Popovici va concura, în acest weekend, la Sette Colli Trophy, una dintre cele mai vechi întreceri de înot din lume, transmite News.ro.

Competiţia din Italia reprezintă pentru sportivul român o verificare înainte de Campionatele Mondiale de la Fukuoka, din perioada 23-30 iulie.

Finalele Sette Colli Trophy vor fi transmise în direct de TVR INFO, sâmbătă şi duminică, de la ora 20.10, respectiv ora 20.05.

În Stadio del Nuoto, de la Foro Italico, din Roma, vor concura 768 de sportivi din 29 de ţări. Printre concurenţi se numără şi nouă sportivi români, componenţi ai lotului naţional, care vor participa la mai multe probe: David Popovici (100 şi 200 m liber), Andrei Anghel (50, 100 m spate, 50 m fluture), Alexandru Stoica (50 şi 100 m liber), Daniel Nicuşan (50, 100 şi 200 m bras), Denis Popescu (50 şi 100 m spate, 50 m fluture), Tobias Dumitrache (50, 100 şi 200 m fluture), Andrei Ungur (50 şi 100 m spate, 50 m fluture, 100 m liber), Daniel Martin (50 şi 100 m fluture) şi Mihai Gergely (50, 100 m liber, 200 m mixt).

sursa: News.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...