G4Media.ro

Trafic restricţionat duminică pe Calea Giuleşti: se marchează 100 de ani de…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Trafic restricţionat duminică pe Calea Giuleşti: se marchează 100 de ani de la înfiinţarea Clubului Rapid – hartă

Traficul rutier va fi restricţionat, duminică, pe Calea Giuleşti în condiţiile în care Stadionul Rapid va găzdui un eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Clubului Sportiv Rapid Bucureşti.

„Pentru buna desfăşurare a evenimentului, în data de 25 iunie, în intervalul orar 02.00 – 23.00, se va restricţiona traficul rutier pe Calea Giuleşti, segmentul de drum cuprins între Podul Grant şi Strada 9 Mai, cu devierea traficului pe arterele adiacente”, informează Brigada Rutieră a Capitalei, într-un comunicat transmis joi Agerpres.

Ca rute alternative, se recomandă Calea Giuleşti – Strada 9 Mai – Calea Crângaşi; Calea Crângaşi – Strada Ceahlăul – Strada George Vâlsan – Calea Giuleşti.

Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului şi de prevenire a accidentelor de circulaţie. Totodată, solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează