G4Media.ro

Prezența unui urs, semnalată la periferia municipiului Vaslui, lucru neobișnuit pentru această…

Sursa foto: Pixabay

Prezența unui urs, semnalată la periferia municipiului Vaslui, lucru neobișnuit pentru această zonă/ Localnicii au primit mesaj RO-Alert

Prezenţa unui urs a fost semnalată, duminică dimineaţă, într-o suburbie a municipiului Vaslui, cetăţenii fiind avertizaţi prim mesaj RO-Alert, transmite News.ro.

„În această dimineaţă a fost semnalată prezenţa unui urs în Zona Industrială a municipiului Vaslui – cartier Rediu, pe dealul aflat vis-a-vis de fosta fabrică IAMC Vaslui. În zonă au fost deplasate echipaje ale Jandarmeriei Vaslui şi o ambulanţă tip B2. Locuitorii au fost sfătuiţi să păstreze distanţa faţă de animal şi să nu încerce să îl fotografieze ori să îl hrănească”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Autorităţile desfăşoară o misiune de căutare şi capturare a ursului în condiţii de siguranţă.

În cursul zilei de joi, a fost semnalată prezenţa unui urs în localitatea Ursoaia din comuna Ivăneşti. Animalul nu a fost găsit, dar au existat indicii conform cărora patrupedul s-a deplasat într-o pădure din localitatea Gârceni.

De asemenea, pe data de 9 mai, un urs a fost prins într-un laţ, de către localnici, într-o pădure din comuna Oşeşti, autorităţile acţionând pentru eliberarea animalului.

Potrivit autorităţilor, în ultima perioadă în judeţ au existat informaţii care anunţau prezenţa unor urşi, lucru neobişnuit pentru zona Vasluiului.

sursa: News.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. A revendicat ursul nostru si dealul.
    Prea invadase omul nostru tot arealul ursului. Urmeaza sa revendice si campia.