G4Media.ro

Activistul belarus Protasevici, condamnat la 8 ani de închisoare

Sursa foto: site Parlamentul European

Activistul belarus Protasevici, condamnat la 8 ani de închisoare

Un activist belarus care a fost arestat în 2021 după ce zborul său Ryanair către Lituania a fost forțat să aterizeze în Belarus a fost condamnat la opt ani de închisoare, a anunțat presa de stat belarusă, citată de AFP.

„Tribunalul regional din Minsk l-a condamnat pe Roman Protasevici la opt ani într-o colonie penitenciară”, a anunțat miercuri agenția de presă belarusă Belta.

Roman Protasevici a fost arestat la 23 mai 2021 împreună cu partenera sa, Sofia Sapega (23 de ani la acea vreme), după ce avionul de pasageri al companiei Ryanair în care se aflau a făcut o aterizare forţată la Minsk, capitala Belarusului, în timpul zborului de la Atena spre Vilnius, în Lituania.

Autorităţile belaruse au justificat deturnarea avionului, care survola teritoriul lor, printr-o ameninţare cu bomba.

La o zi după arestarea disidentului, în timp ce media independente şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu starea lui de sănătate, autorităţile din Belarus au difuzat o înregistrare video cu Roman Protasevici în care el a spus că a „dat declaraţii”.

Partenera sa, Sofia Sapega, a apărut şi ea într-un videoclip în care şi-a recunoscut infracţiunile.

Roman Protasevici era anchetat pentru „organizarea” de revolte în Belarus, o infracţiune pedepsită cu până la 15 ani de închisoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Navalnii a fost mai destept, putea ramane in Germania, dar a vrut sa se intoarca in haznaua natala ca sa fie arestat….