G4Media.ro

Suspectul pentru omorul a trei imigranți kurzi la Paris prezentat în fața…

Foto: Captură video

Suspectul pentru omorul a trei imigranți kurzi la Paris prezentat în fața unui judecător de instrucție. Kurzii din Franța își manifestă furia față de acest atentat

Termenul de arest preventiv pentru William M., suspectul în cazul acestui triplu omor, s-a încheiat luni dimineață. El va fi prezentat unui judecător de instrucție în vederea punerii sale sub acuzare. O anchetă judiciară a fost deschisă pentru „omor și tentativă de omor pe motive de rasă, etnie, națiune sau religie”, precum și pentru „achiziția și deținerea neautorizată a unei arme”, a precizat parchetul, adăugând că a cerut ca suspectul să fie arestat preventiv, relatează franceinfo.

Potrivit procesului-verbal al unuia dintre polițiștii care l-a arestat pe suspect, văzut de franceinfo, acesta ar fi declarat că este rasist. Înainte de ridicarea arestului preventiv, William M., în vârstă de 69 de ani, recunoscuse o „ură față de străini care devenise patologică” de la un jaf căruia i-a fost victimă în 2016, a declarat duminică procuroarea pariziană Laure Beccuau. „Înainte de a mă sinucide, am vrut întotdeauna să ucid imigranți, străini, încă de la jaf”, a declarat el în instanță, descriindu-se ca fiind „deprimat” și „sinucigaș”.

Îmbrăcat într-o canadiană roșie și purtând un pistol în mână, el a fost imobilizat de civili într-un salon de coafură, înainte de a fi predat polițiștilor și arestat.

Între timp, la Paris are loc o demonstrație kurzilor din Paris. Cortegiul a plecat în jurul prânzului din 16, rue d’Enghien, locul unde a avut loc omorurile pe 23 decembrie și se îndreaptă spre 147, rue La Fayette, unde trei activiști kurzi au fost uciși în urmă cu 10 ani.

Marșul are loc la două zile după demonstrații violente de protest ale imigranților kurzi la Paris și Marsilia, soldate cu rănirea a cinci polițiști și 14 arestări.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...