G4Media.ro

Furtună şi vreme severă în SUA – Nouă persoane au murit într-o…

sursa foto: captura

Furtună şi vreme severă în SUA – Nouă persoane au murit într-o singură zi / Peste 5.000 de zboruri au fost anulate vineri şi peste 8.000 au întârzieri / Peste 500 de mii de americani nu au curent electric

Cel puţin nouă persoane au murit în Statele Unite, deoarece vremea severă de iarnă continuă să afecteze milioane de americani, conform News.ro, care citează CNN. Peste 5.000 de zboruri au fost anulate vineri şi peste 8.000 au întârzieri, În mai multe state sunt probleme cu alimentarea cu energie electrică.

Peste 5.000 de zboruri anulate şi peste 8.000 cu întârzieri

Călătorii s-au confruntat vineri cu un număr uluitor de anulări de zboruri, deoarece vremea de iarnă a provocat anulare a peste 5.000 de zboruri în aeroporturile din SUA.

Seattle, Chicago O’Hare, New York LaGuardia, Denver şi Detroit continuă să conducă în fruntea anulărilor, potrivit datelor de pe site-ul de urmărire a zborurilor FlightAware.

Pe aeroporturile din Cleveland, Ohio şi Grand Rapids, Michigan, peste 70% dintre zboruri au fost anulate. Aeroportul Buffalo din statul New York a fost închis în întregime. Aeroportul Internaţional Portland a avut aproximativ două treimi din zborurile anulate. Şi aeroporturile din Chicago, Dayton, Seattle şi Sioux Falls au avut fiecare mai mult de jumătate din zborurile anulate.

FlightAware afişează, de asemenea, peste 8.400 de zboruri întârziate

Cele mai recente date referitoare la decese cauzate de furtuni:

– Ohio: Patru persoane au murit în urma unor accidente de maşină legate de vreme,mai multe persoane au fost rănite vineri într-o serie de accidente care au implicat aproximativ 50 de maşini pe autostrada Ohio Turnpike.

– Kentucky: Trei oameni au murit, Guvernatorul Andy Beshear a anunţat două decese vineri dimineaţă, spunând că o persoană nu avea adăpost, iar cealaltă a murit într-un accident. Un alt deces a fost confirmat în comitatul Montgomery din cauza unui accident de maşină.

– Missouri: O persoană a murit după ce se pare că a pierdut controlul maăinii pe drumurile îngheţate, a anunţat vineri Departamentul de Poliţie din Kansas City. Vehiculul a aterizat cu botul  în jos într-un pârâu şi s-a scufundat în apa îngheţată, au spus oficialii.

= Kansas: O persoană a murit într-un accident, a declarat vineri patrula de autostrăzi din Kansas pentru CNN.

De asemenea, peste 500.000 de consumatori nu au curent electric, fiind afectate Maine, New Hampshire, New York, Maryland şi Virginia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Un accident. De fapt nu se fac suficiente eforturi pentru a preveni încălzirea globala.
    Cat despre cei care nu au curent electric oricum erau negationisti care foloseau mașini diesel nu electrice. Deci nu ii afectează.

    • Salut, postacule rusnac. Europa se va elibera de gazul rusesc, indiferent ce minți.

    • @marcel
      Normal ca se va elibera.
      Doar matale vei rămâne sluga. Nu contează a cui, american sau rus, tot sluga vei rămâne.

    • Tataieee… pe vremurile matale se zicea ‘incalzire globala’ pentru ca era un termen stiintific legat de temperatura medie anuala.
      Dar conceptul de medie anuala e prea complicat pentru foxniuzări asa ca s-a trecut de ‘fo 20 de ani la termenul „schimbari climatice’.