G4Media.ro

60 de milioane de euro de la UE pentru modernizarea infrastructurii feroviare…

60 de milioane de euro de la UE pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa şi construcţia podului de la Ungheni

Uniunea Europeană a decis să sprijine cu 616 milioane de euro un număr total de 35 de proiecte care vor permite investiţii în infrastructuri cheie care pot fi utilizate atât în scop civil cât şi militar, un lucru important având în vedere agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, anunță Agerpres.

Cele 35 de proiecte, printre care se numără şi două din România, au fost selectate în cadrul celei de-a doua cereri de propuneri incluse în Pachetul de Mobilitate Militară.

„Rezultatele celei de-a doua runde de cereri de propuneri reflectă nevoia ca statele membre să îmbunătăţească utilizarea în scop dual a sistemului de transport. A fost o rundă extrem de competitivă cu proiecte câştigătoare din 17 ţări. Sunt încântată că unele proiecte din Germania, România şi Polonia rezolvă în mod direct îmbunătăţirea infrastructurii de-a lungul liniilor de solidaritate”, a declarat comisarul european pentru Transport, Adina-Ioana Vălean.

Printre cele 35 de proiecte selectate se numără şi modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa, etapa 1 Valu lui Traian, care va beneficia de o finanţare de la UE în valoare de 43,515 milioane de euro precum şi designul şi construirea podului peste Prut de la Ungheni, care va beneficia de o finanţare de 16,486 milioane de euro.

Contribuţia financiară de la UE va lua forma unor granturi directe care vor co-finanţa costurile totale ale proiectelor.

După aprobarea de către statele membre a listei proiectelor selectate, la data de 20 decembrie, Comisia Europeană va adopta în scurt timp deciziile de finanţare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Multumim UE
    Cum o fi realizat cizmarul inainte de revolutie atatea lucruri fara ajutorul de la UE e greu de crezut…

    • Cum a realizat cizmarul? Prin sclavie. Și astăzi este posibil dacă te înscrii voluntar.

    • DE-AIA VREA PARTIDUL SA-SI PUNA MARIONETELE LA CONDUCERE . SA CURGA BANUL IN CONTURILE CUI TREBUIE

    • Cu munca pe gratis. Asa a facut cizmarul. Sau cu pusca la tampla. Asa se facea si agricultura: cu militari, elevi, studenti …