G4Media.ro

Kremlin: Vladimir Putin va avea o reuniune extinsă cu Ministerul rus al…

Sursa Foto: Kremlin.ru

Kremlin: Vladimir Putin va avea o reuniune extinsă cu Ministerul rus al Apărării / Vor fi rezumate activităţile forţelor armate ruse în 2022 şi vor fi definite sarcinile pentru anul viitor

Preşedintele rus Vladimir Putin va stabili obiectivele armatei sale pentru anul 2023 în cadrul unei întâlniri cu înalţi oficiali militari care va avea loc miercuri, a anunţat marţi Kremlinul, în a noua lună a ofensivei Moscovei în Ucraina, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Vladimir Putin va avea o reuniune extinsă cu Ministerul rus al Apărării (…) Vor fi rezumate activităţile forţelor armate ruse în 2022 şi vor fi definite sarcinile pentru anul viitor”, a precizat Kremlinul într-un comunicat.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, va participa la această reuniune „pentru a raporta progresul operaţiunii militare speciale” în Ucraina şi al livrărilor de armamente către forţele armate, a adăugat Kremlinul.

Aproximativ 15.000 de responsabili ai armatei ruse vor lua parte la acest eveniment prin videoconferinţă, conform sursei citate.

Această întâlnire va avea loc în contextul în care Putin a renunţat în acest an să organizeze tradiţionala sa conferinţă de presă de final de an, care a avut loc anual începând din 2001.

Rusia, care a lansat în februarie o vastă ofensivă împotriva vecinului său ucrainean, s-a confruntat în ultimele luni cu regrese militare majore, care au determinat-o să se retragă din regiunea Harkov în nord-estul Ucrainei şi din oraşul Herson în sud.

Vladimir Putin a recunoscut marţi că situaţia este „extrem de dificilă” în cele patru regiuni din sudul şi estul Ucrainei a căror anexare a fost revendicată de Moscova fără a le controla pe deplin.

Anul 2022 a fost de asemenea marcat de mobilizarea a 300.000 de rezervişti ruşi în armată, un proces care a fost deseori marcat de abuzuri şi de erori recunoscute până la Kremlin şi care a determinat mii de bărbaţi să se exileze în străinătate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Putin- tovarăș Soigu, cum stam pe teren?
    Soigu- tavaras prezident, bine. Dacă nu ne opreau ucrainienii, acum era dreaq prin Ungaria.