G4Media.ro

O mie două sute de militari mobilizaţi în Marea Britanie pentru a-i…

foto: https://www.army.mod.uk/

O mie două sute de militari mobilizaţi în Marea Britanie pentru a-i înlocui pe ambulanțierii și polițiștii de frontieră aflați în grevă

Circa 1.200 de militari vor fi mobilizaţi în Regatul Unit pentru a-i înlocui pe ambulanţieri şi personalul poliţiei de frontieră în grevă, a anunţat guvernul înainte de o nouă săptămână marcată de numeroase încetări ale lucrului, relatează AFP, citată de Agerpres.

Regatul Unit, unde inflaţia depăşeşte 10%, se confruntă cu mişcări sociale de o amploare care nu s-a mai întâlnit de decenii. Aceste greve afectează mai multe sectoare, între care transporturile şi sănătatea.

Într-o mişcare de protest inedită, infirmierele au încetat lucrul joi pentru a cere creşterea salariilor şi condiţii mai bune de lucru. O nouă grevă este anunţată pentru marţi.

Ambulanţierii au prevăzut la rândul lor încetarea lucrului în Anglia două zile, pe 21 şi 28 decembrie, pentru a cere o creştere de salariu.

Membrii ai poliţiei de frontieră vor intra şi ei în grevă timp de mai multe zile până la sfârşitul anului.

Au fost date dispoziţii pentru ca 1.200 de membri ai forţelor armate să acopere deficitul de personal în serviciile de sănătate şi la poliţia de frontieră, a anunţat Downing Street.

Peste 1.000 de funcţionari vor fi de asemenea mobilizaţi.

„Sindicatele provoacă probleme pentru milioane de persoane, cu greve în transporturi în special, programate în mod crud pentru a lovi de Crăciun”, a criticat sâmbătă premierul britanic Rishi Sunak în The Sun.

„Lucrătorilor feroviari şi agenţilor de la frontiere li s-au propus acorduri care sunt echitabile şi abordabile pentru contribuabili”, a adăugat şeful guvernului conservator. „Un număr crescând de membri de sindicat vor un acord”, a afirmat el.

În ceea ce priveşte mobilizarea armatei pentru a-i înlocui pe grevişti, şeful statului major al apărării, amiralul Sir Tony Radakin, a reacţionat pentru The Telegraph: „Nu suntem o capacitate de rezervă. Suntem ocupaţi şi facem multe lucruri în numele naţiunii. Trebuie să ne concentrăm asupra rolului nostru principal”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. O fi o ,solutie de moment,pentru folosirea militarilor ca ambulantieri,dar pt munca specifica a politiei de frontiera ,nici o sansa ,fiindca iti trebuie ceva studii si practica,fiindca munca in acest domeniu se face cu ,,capul ,nu cu muschii ,,!!

  2. momentul propice sa mai dea cateva mii de vize de la lucru la paki si hindu

    • In Romania totul merge perfect, si democratic si economic. De cand n-a mai fost o greva in Romania? 10 ani, 15 ani?