G4Media.ro

Alertă sanitară în Australia după ce un lot de spanac toxic a…

sursa foto: Pexels

Alertă sanitară în Australia după ce un lot de spanac toxic a provocat halucinaţii şi delir

Un lot de spanac toxic a declanşat o alertă sanitară în Australia, după ce persoanele care l-au consumat au avut reacţii severe şi halucinaţii, conform BBC, citată de News.ro.

Nouă persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au mâncat spanac provenit de la Riviera Farms, achiziţionat de la Costco.

Autorităţile sanitare spun că simptomele lor au inclus şi delir, creşterea ritmului cardiac şi vedere înceţoşată.

Riviera Farms spune că crede că spanacul a fost contaminat de o buruiană, dar niciun alt produs nu a fost afectat.

Autoritatea de sănătate din New South Wales a avertizat că orice pachet de spanac al mărcii cu data de expirare de 16 decembrie nu este sigur pentru consum şi ar trebui aruncat.

De asemenea, a îndemnat pe oricine care a experimentat simptome neobişnuite după ce a consumat spanac să meargă la spital.

„Nimeni nu a murit, aşa că suntem foarte mulţumiţi de asta şi sperăm să rămână aşa, dar aceşti oameni sunt destul de bolnavi… până la halucinaţii, în care văd lucruri care nu există”, a declarat pentru Sydney Morning Herald Dr Darren Roberts, de la Centrul de Informare privind produsele otrăvitoare.

Un purtător de cuvânt al Riviera Farms a declarat că au luat măsuri imediat, cerând magazinelor să scoată produsul de pe rafturi.

„Nu există niciun indiciu şi, din cunoştinţele noastre, nicio posibilitate că orice alte produse să fi fost afectate de această buruiană”, au spus reprezentanţii companiei.

Toţi cei afectaţi până acum sunt din Sydney, a spus NSW Health, dar a alertat şi autorităţile din alte state.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Haha cică o buruiană. Băieții au combinat din greșeală producția de spanac cu cea de ciupercute și dau vina pe buruieni.

    • Exact. E ca in atentionarile alea cu „poate contine urme de mustar, telina, etc”. S-au contaminat cu productia de etnobotanice.

  2. de aceea eu prefer sparanghelul freshi