G4Media.ro

Peste 5.000 de solicitări din partea persoanelor care doresc să beneficieze de…

Sursa foto: Pixabay

Peste 5.000 de solicitări din partea persoanelor care doresc să beneficieze de sprijinul financiar de la stat pentru procedurile de fertilizare in vitro

Peste 5.000 de solicitări au fost depuse de persoanele care doresc să beneficieze de sprijinul financiar de la stat pentru procedurile de fertilizare in vitro , anunţă ministrul Familiei Gabriela Firea, care precizează că până acum au fost introduse în sistem peste 1.000 de solicitări, iar vineri se va întruni comisia de analiză care va verifica documentele şi va declara eligibile primele dosare. Toate dosarele transmise acum sunt valabile şi în anul 2023, mai afirmă ministrul, potrivit News.ro.

„Am primit peste 5.000 de solicitări din partea persoanelor care doresc să beneficieze de sprijinul financiar oferit de Ministerul Familiei pentru procedurile FIV. Înregistrarea dosarelor este în lucru şi până acum au fost introduse în sistem peste 1.000 de solicitări. Mâine se va întruni comisia de analiză care va verifica documentele şi va declara eligibile primele dosare. Puteţi trimite în continuare dosare, procesul de înscriere este continuu. Nu oprim în niciun fel înscrierile şi oricine poate avea şansa de a primi sprijinul financiar în valoare de 3.000 de euro”, scrie Firea pe Facebook.

Ea subliniază că toate dosarele transmise acum sunt valabile şi în anul 2023.

„Avem resursele necesare pentru a deconta 12.500 de proceduri FIV acum şi anul viitor. Mai mult, avem promisiunea coaliţiei de guvernare că se vor găsi bani în plus, dacă vor exista solicitări”, afirmă ministrul Familiei.

În 2023, procesarea documentelor va începe în 9 Ianuarie, dar dosarele pot fi trimise continuu pe adresa de e-mail natalitate@mfamilie.gov.ro.

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse oferă un sprijin financiar în valoare de 3.000 de euro persoanelor care se confruntă cu infertilitatea şi doresc să devină părinţi cu ajutorul procedurilor de fertilizare in vitro. Se pot înscrie femeile între 20 şi 45 de ani, care au indicaţia medicală pentru astfel de proceduri. Într-un an, cuplurile sau femeile singure se pot înscrie de trei ori în program, cu acordul medicului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. trăiască ministrul vitro

  2. cu ministrul fertilizator suntem încrezători că vom reuși