G4Media.ro

Un italian blocat de şase luni în ambasada de la Abu Dhabi…

sursa foto: Facebook Giorgia Meloni

Un italian blocat de şase luni în ambasada de la Abu Dhabi o imploră pe Giorgia Meloni să îl aducă acasă/ Bărbatul susţine că trăieşte ca-n „Ziua Cârtiţei” într-o cameră minusculă din sediul reprezentanţei diplomatice

Un italian blocat de şase luni în ambasada ţării sale din Emiratele Arabe Unite susţine că este victima unei dispute diplomatice între cele două state şi imploră guvernul condus de Giorgia Meloni să îl aducă acasă, relatează „The Guardian”, citat de News.ro.

Andrea Costantino, în vârstă de 49 de ani, spune că duce o existenţă „ca în Ziua Cârtiţei”, într-o cameră minusculă din Ambasada Italiei de la Abu Dhabi, unde stă de când a fost eliberat, la sfârşitul lunii mai, din faimoasa închisoare de maximă securitate a emiratului, Al Wathba. Acolo a petrecut mai mult de un an în detenţie sub acuzaţia de finanţare a terorismului în Yemen, ţară aflată în război. El trimisese acolo o încărcătură de motorină unui client.

Andrea Costantino, comerciant de petrol, nu poate părăsi Emiratele Arabe Unite până când nu plăteşte o amendă de 275.000 de euro pentru acuzaţiile despre susţine că sunt „total nefondate”.

„Nu dorm mai mult de câteva ore pe noapte, am coşmaruri în continuu despre perioada petrecută în închisoare şi acum am acest coşmar continuu de a fi prins aici – mă simt ca şi cum aş fi fost îngropat de viu”, a transmis el.

Costantino a fost arestat de poliţiştIi de la o unitate specială din Emiratele Arabe Unite în martie 2021, în timp ce se afla împreună cu soţia şi fiica sa în hotelul Fairmont de pe insula Palm Jumeirah din Dubai.

El înfiinţase o companie la Dubai în 2012 şi de atunci îşi petrecea cea mai mare parte a timpului în emirat, făcând afaceri cu ţări din Orientul Mijlociu. Arestarea sa a fost motivată de o încărcătură de motorină pe care a expediat-o din Fujairah, Emiratele Arabe Unite, către un client din Yemen, la începutul anului 2016.

Arabia Saudită şi EAU s-au implicat din 2015 în războiul din Yemen, sprijinind guvernul acestei ţări împotriva rebelilor houthi susţinuţi de Iran, pe care cele două ţări îi consideră ca fiind organizaţie teroristă.

Costantino a declarat că transportul a fost autorizat în baza unui permis umanitar emis chiar de coaliţia Arabia Saudită – EAU. Clientul final al motorinei – care urma să fie folosită pentru alimentarea generatoarelor pentru şcoli şi spitale – era Yemen Petroleum Company. De asemenea, omul de afaceri italian susţine că primise autorizaţia pentru transport din partea autorităţilor din Emiratele Arabe Unite. Cu toate acestea, procurorii din EAU au susţinut că destinatarul intermediar al încărcăturii era un bărbat asociat cu rebelii houthi, care a fost inclus pe lista „celor mai căutate persoane” de Arabia Saudită la sfârşitul anului 2017.

Costantino, al cărui paşaport se află la autorităţile din EAU, trebuie să plătească amenda înainte de a putea pleca din ţară. El a declarat că a slăbit 15 kg în timpul acestui calvar şi că nu poate părăsi ambasada, deoarece riscă să fie arestat din nou. „Mă trezesc cu senzaţie de greaţă”, a povestit el. „Apoi îmi pregătesc o cafea – cel puţin pot face asta aici, în închisoare nu era posibil. Apoi fac nişte exerciţii fizice pentru a încerca să-mi eliberez mintea de coşmaruri. Îmi petrec ziua vorbind la telefon cu familia mea şi cu cât mai multe persoane pe care le pot contacta, deşi wifi-ul este limitat”, a relatat el.

Costantino are doi copii, inclusiv un fiu din prima căsătorie, despre care a spus că este hărţuit la şcoală de copiii care spun că tatăl său este terorist.

Italianul, care între timp şi-a pierdut afacerea şi economiile, foloseşte cardul de credit al tatălui său pentru a comanda mâncare online. „Deşi de cele mai multe ori uit să mănânc”, menţionează el.

Tatăl său încearcă să strângă bani pentru a-i asigura eliberarea.

Arestarea lui Costantino a avut loc la două luni după ce Luigi Di Maio, fostul ministru italian de externe, a anunţat pe reţelele sociale că Italia a revocat vânzarea a mii de rachete şi bombe de aviaţie către Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite din cauza utilizării lor în Yemen. Di Maio a descris această măsură ca fiind „un mesaj clar de pace” venit din partea Italiei, care arată un „angajament de nezdruncinat” faţă de drepturile omului.

În iunie 2021, Emiratele Arabe Unite au ordonat Italiei să îşi mute forţele de la baza aeriană militară Al-Minhad din Dubai, aparent ca represalii la embargoul asupra armelor. Di Maio a fost criticat în Italia şi în EAU pentru că nu a comunicat bine decizia sa celor două ţări din Golf. Şi-a atras o nouă şarjă de critici, în Golf şi în Europa, în momentul în care a apărut ca favorit pentru rolul de trimis special al UE în regiune.

Andrea Costantino consideră că este o victimă a tuturor acestor tensiuni diplomatice. „Când procurorul m-a interogat, la câteva zile după arestarea mea, a petrecut aproximativ 20 de minute punându-mi întrebări despre Italia. A fost o nebunie”, a povestit el.

Un purtător de cuvânt al lui Di Maio a declarat că arestarea omului de afaceri nu a avut nicio legătură cu fostul ministru de externe şi a precizat că Di Maio chiar a intervenit pentru a fi eliberat din închisoare şi transferat la ambasadă.

Într-o înregistrare video din vara anului trecut, actualul premier Giorgia Meloni, pe atunci liderul opoziţiei, a spus că arestarea lui Costantino a fost „total nejustificată”, iar acesta „plăteşte preţul cel mare pentru tensiunile puternice” dintre Italia şi Emiratele Arabe Unite, riscând să „devină ostaticul” tensiunilor. Ea a îndemnat guvernul italian, condus la acea vreme de Mario Draghi, să „acţioneze rapid” pentru a-l aduce acasă în Italia.

Costantino spune că apelurile sale către fostul şi actualul guvern italian pentru a-l ajuta să fie eliberat au fost întâmpinate cu tăcere. „Acum o implor pe Meloni să îşi ţină promisiunea de a le cere liderilor Emiratelor Arabe Unite să mă lase să mă întorc în Italia”, a mărturisit el.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...