G4Media.ro

Reţea specializată în spălarea banilor obţinuţi din fraudă informatică şi înşelăciune, destructurată/…

sursa foto: Pexels

Reţea specializată în spălarea banilor obţinuţi din fraudă informatică şi înşelăciune, destructurată/ Percheziţii în România, Republica Moldova și Suedia, într-un dosar cu prejudiciu de 70 de milioane de euro/ Nouă persoane reținute

Autorităţile judiciare au făcut percheziţii în România, Republica Moldova şi Suedia, pentru destructurarea unei reţele specializate în spălarea banilor proveniţi din comiterea infracţiunilor de fraudă informatică şi înşelăciune. 24 de persoane au fost audiate, 9 fiind reţinute. În schemă au fost implicaţi zeci de cetăţeni din mai multe state. Peste 70 de milioane de euro au fost suspuşi spălării, anunţă procurorii, citați de News.ro.

”La data de 06.12.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.R. – D.C.C.O. au efectuat 13 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti şi în judeţul Călăraşi, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat constituit în vederea săvârşirii infracţiunilor de spălare a banilor proveniţi din comiterea infracţiunilor de fraudă informatică şi înşelăciune”, au transmis, miercuri, IGPR şi DIICOT.

Sursele citate au precizat că, simultan, în cadrul acţiunii coordonate, au fost efectuate 8 percheziţii domiciliare pe teritoriul Republicii Moldova şi 4 percheziţii domiciliare pe teritoriul Suediei privind activitatea aceluiaşi grup infracţional, la activităţile din Republica Moldova participând şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.R. – D.C.C.O.

”În cauză s-a reţinut faptul că, în perioada februarie 2018 – ianuarie 2021, pe teritoriul României, Bulgariei, Poloniei şi Ungariei s-a conturat şi dezvoltat un grup organizat specializat în activităţi ilicite de spălare a banilor. Activitatea infracţională a grupului a fost de tip CRIME AS A SERVICE – Money Laundering, grupul infracţional punând la dispoziţia altor grupuri infracţionale persoane, societăţi comerciale paravan, conturi bancare şi o infrastructură vastă în scopul mutării, ascunderii şi spălării sumelor de bani provenite din infracţiuni”, au mai transmis autorităţile judiciare.

Potrivit acestora, în acest scop, cetăţeni din alte ţări europene (ucrainieni, moldoveni, suedezi) s-au deplasat pe teritoriul României, în vederea înfiinţării de societăţi comerciale destinate comiterii de infracţiuni (fără un obiect real de activitate, cu valabilitate de un an şi cu sediul social la un birou de avocatură).

”Pe numele acestor societăţi comerciale au fost deschise ulterior conturi bancare, fiind obţinute cardurile bancare şi accesul la serviciul de online banking”, au mai transmis poliţiştii şi procurorii.

Aceştia explică faptul că activitatea infracţională a grupului a fost permanent axată pe furnizarea serviciilor de spălare a banilor proveniţi din infracţiuni de înşelăciune şi fraudă informatică, fiind identificate două moduri de operare:

– CEO Fraud/BEC Fraud (Business E-mail Compromise Fraud), reprezentată de o fraudă informatică sau după caz înşelăciune îndreptată împotriva unor persoane juridice (firmă, companie, holding, etc.), din Europa, Australia, America de Nord, America de Sud şi, uneori, Asia;

– înşelăciuni, ce au avut ca fundament investiţii în capital de risc pe platforme de tranzacţionare nereglementate în Uniunea Europeană, îndreptate împotriva unor persoane fizice, care au fost atrase prin diferite metode de inginerie socială să investească prin intermediul unui „broker” pe astfel de platforme şi, ulterior, au fost deposedate, prin diverse mijloace, de fondurile depuse.

”Sumele de bani, astfel obţinute, au fost transferate prin intermediul unor companii offshore/fantomă către conturi din Europa, şi au ajuns, ulterior în conturile bancare ale societăţilor comerciale din România, controlate de grupul infracţional specializat în spălarea banilor. Aceste sume de bani au fost redirecţionate de către coordonatorii grupului către Asia, respectiv către societăţi controlate prin interpuşi în Hong Kong şi Israel”, au mai transmis autorităţile.

Acestea explică faptul că volumul tranzacţiilor care fac obiectul activităţilor de urmărire penală depăşeşte suma de 70 de milioane de euro, unele transferuri fiind mai mari de 3 milioane de euro.

”Valoarea totală a bunurilor indisponibilizate în cauză este de peste 5 milioane de dolari. Cooperarea judiciară a fost facilitată de EUROJUST şi EUROPOL, fiind încheiat, prin intermediul EUROJUST, un acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă cu autorităţile judiciare din Ucraina şi Italia. De asemenea, au fost formulate aproximativ 100 de cereri de asistenţă judiciară internaţională şi ordine europene de anchetă”, au mai transmis autorităţile.

La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au fost duse, în vederea audierii, un număr de 24 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale.

”În urma audierilor, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus luarea măsurii reţinerii pentru 24 de ore faţă de 9 inculpaţi şi măsura controlului judiciar faţă de un inculpat. În cursul zilei de miercuri urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curtea de Apel Bucureşti cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv faţă de cei 9 inculpaţi reţinuţi în cauză”, se mai arată în comunicatele oficiale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...