G4Media.ro

UPDATE Peste 150 de răniţi, după ce două trenuri s-au tamponat într-o…

sursa foto: Pexels

UPDATE Peste 150 de răniţi, după ce două trenuri s-au tamponat într-o gară din Barcelona/ Nu au fost identificați români între victime (surse)

UPDATE Până în acest moment nu au fost identificați români între victimele accidentului de tren din Spania, conform informațiilor G4Media.

știrea inițială

Cel puţin 155 de persoane au fost rănite după ce două trenuri s-au tamponat la periferia Barcelonei, informează BBC, care citează un bilanţ al serviciilor de urgenţă, transmite News.ro.

Accidentul, care a avut loc în jurul orei locale 07:50 (08:50, ora României), s-a petrecut într-o gară din regiunea Catalonia, în nord-estul Spaniei.

Presa locală a relatat că trenurile de desplasau în aceeaşi direcţie şi s-au ciocnit în momentul în care unul dintre ele staţiona.

Nu sunt clare deocamdată circumstanţele în care s-a produs accidentul, care a avut loc în gara Montcada i Reixac – Manresa, la aproximativ 12 km de centrul Barcelonei.

Serviciile de urgenţă au spus într-un mesaj pe Twitter că 150 de persoane sunt rănite uşor şi alte cinci au răni ceva mai serioase. Trei persoane au fost transferate la spital.

Traficul feroviar a fost întrerupt pentru scurt timp pe mai multe linii din cauza accidentului, a precizat guvernul regional.

Descriind momentul coliziunii, o pasageră a declarat pentru publicaţia Ser Catalunya că a simţit „o lovitură extraordinară” şi a spus că „oamenii ţipau”.

Un alt pasager a declarat pentru RAC1, un post de radio local, că trenul era foarte aglomerat, iar vagonul în care se afla, care era ultimul, era plin ochi în momentul coliziunii.

Ministrul spaniol al Transporturilor, Raquel Sánchez, a declarat că monitorizează îndeaproape situaţia şi le-a urat „însănătoşire grabnică” răniţilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...