G4Media.ro

O înșelătorie eficientă pe internet: o femeie din Suceava i-a dat peste…

Sursa foto: Pexels

O înșelătorie eficientă pe internet: o femeie din Suceava i-a dat peste 22.000 de euro unui fals general care cerea bani ca să se întoarcă în România din Orientul Mijlociu

O femeie din oraşul sucevean Vicovu de Sus a sesizat Poliţia că a fost înşelată de un bărbat pe care l-a cunoscut pe o reţea de socializare şi care, pretinzând că este general de război în Orientul Mijlociu, i-a cerut împrumut peste 22.000 de euro, transmite Agerpres.

Potrivit IPJ Suceava, din verificările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că, din luna iunie 2022 până în prezent, femeia a luat legătura prin intermediul unei reţele de socializare cu o persoană necunoscută, care i-ar fi relatat că este general de război în misiune şi are nevoie urgentă de bani pentru a se întoarce în România.

„Persoana vătămată a acceptat să o ajute pe persoana necunoscută, din milă, de bună voie efectuând mai multe tranzacţii de transfer numerar de la diferite sucursale din municipiul Rădăuţi către diverse conturi bancare pe care persoana necunoscută i le-a oferit”, precizează poliţiştii.

Persoana vătămată i-a transferat falsului general suma totală de 22.760 de euro.

În urmă cu câteva zile, persoana vătămată a relatat cele întâmplate membrilor familiei sale, ocazie cu care aceasta şi-a dat seama că a fost indusă în eroare. Potrivit IPS Suceava, sumele de bani pe care persoana vătămată le-a virat în diferite conturi erau bani primiţi de la copiii săi.

Poliţiştii atrag atenţia cu privire la acest mod de înşelăciune şi recomandă să nu se dea curs unor astfel de relaţionări păguboase şi să nu fie virate sume de bani în conturile solicitate de persoane necunoscute.

Metoda se bazează pe încrederea celor care se lasă abordaţi, de obicei oameni fără prea multă experienţă pe internet, de către o femeie sau un bărbat, care le devine iubit(ă) şi care aleg să trimită o sumă de bani către iubit(ă), pentru a crea sau păstra legătura amoroasă.

Pe baza avansului tehnologic şi aplicaţiilor de ultimă generaţie accesibile gratuit de pe internet, direct pe telefon sau calculator, în ultima perioadă, această metodă a devenit tot mai sofisticată, deoarece infractorii folosesc limba de origine a victimei şi comunică prin intermediul unor aplicaţii criptate, ceea ce îngreunează mult atât identificarea infractorilor, cât şi dovedirea faptelor lor.

Sumele de bani obţinute de la victimele credule nu sunt însuşite, de obicei, direct de către destinatarul lor final, ci parcurg circuite financiare complicate, fiind transferate de la o persoană la alta, de pe un cont pe altul, prin diverse medii financiare bancare şi nebancare (aşa-numitele „conducte”), folosindu-se de diferite persoane şi justificări, scopul fiind acela de a se crea o mai mare aparenţă de legalitate a încasării finale şi o credibilitate sporită a provenienţei sumei de bani dintr-o operaţiune reală de către dobânditorii subsecvenţi până la beneficiarul final, subliniază poliţiştii citați de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. Cum or face escrocii ăștia de nimeresc fix la naive bogate? Eu n-am nici 22000 de lei, de euro nu mai vorbesc. La fel ca și la metoda „accidentul”. Cine s-ar fi așteptat ca pensionarele comuniste să aibă imediat vreo 3000, 4000 de euro și să îi trimită escrocului?

    • asta e nimic, uita-te pe netflix e un film nou cu unul Gilbert Chikli, caz real in Franta in zilele noastre. faci pe tine de ras. suna la milionari sa ii dea bani pt rascumpararea unor ostatici din orient. ZECI DE MILIOANE DE EURO a primit! :))))))))))))))))))
      e plina lumea de fraieri.

  2. Proaste batraioare cu bani in Moldova…oare de unde?

  3. Ceva-i putred aici, ori doamna are bani de nu mai incape de ei in casa, ori are maxim 4 clase. N-ai cum sa crezi ca un general de armata nu mai are alternative decat sa ceara bani unei persoane cunoscute pe internet.

  4. Anaful doarme ??? 22000 euroi la saltea

    • @Eugene, nu ai citit ca i-a trimis diaspora? Copiii ei care lucreaza in afara, diaspora. Vrei taxe si pe astia!?

  5. Mare este grădina Mea, poarta deschisă şi proştii sar gardul.

  6. Pentru banii astia o luam si de nevasta chiar daca nu sunt general. Cum naiba eu caut de ani buni o duduie fara datorii iar altii le gasesc pe net si mai sunt si platiti in avans. 😄 vorba dulapului „ghinion”

    • la acelasi lucru ma gandeam si eu … mie nu mi raspunde o femeie la un “buna!” si altii primesc si bani 🤦🏻 !

  7. Religioși și naivi, asta caută escrocii; în caz că ar fi reușit să o convingă cu statutul de ,, general preot ” e posibil să fi renunțat și la casă. Vin sărbătorile de iarnă, în zilele noastre nu mai sosec colindătorii- sosesc cerșetorii si profitorii.