G4Media.ro

Institutele Confucius din Marea Britanie, acuzate că fac jocurile regimului comunist de…

Sursa foto: Unsplash / Christian Lue

Institutele Confucius din Marea Britanie, acuzate că fac jocurile regimului comunist de la Beijing, așteaptă să-și afle soarta. Studiu de caz despre impactul jocurilor politice asupra mediului academic – University World News

Situația Institutelor Confucius, organisme controlate de China și instalate în instituții de învățământ superior în multe state, inclusiv România, face obiectul unei ample analize a relației între structurile de putere și mediul academic din Marea Britanie, analiză publicată de University World News. Cum începe și unde încetează acțiunea “fermă” a autorităților de la Londra, atunci când vine vorba despre aceste organisme considerate a fi factor de risc șii care au fost deja forțate să se închidă în țări precum SUA sau Australia?

  • Institutele Confucius au luat ființă și în învățământul superior românesc, în universități precum cea din București, Universitatea din Sibiu, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj sau Transilvania din Brașov. Institutele se prezintă drept “poli de excelență în comunicare interculturală și cooperare internațională eficientă”. Considerate inițial instrumente de “soft power” ale Chinei în țările lumii, ele au ajuns, în ultimii ani, să fie considerate de mai multe țări occidentale drept instrumente de propagandă și colectare de informații. În România, la începutul acestui an, s-au făcut auzite unele controverse în momentul în care mai multe unități de învățământ și-au exprimat intenția de a înscrie elevi la cursuri de limbă chineză organizate de o CLasă Confucius în cadrul Universității Ovidius.

În Marea Britanie, deși sunt voci care acuză în mod categoric aceste institute de acțiuni în interesul Chinei și contrar intereselor de libertate academică, de libertate a cuvântului și de securitate în interiorul universităților unde funcționează, instabilitatea politică și jocurile puterii fac ca situația celor 30 de astfel de instituții din Regat să fie departe de a fi tranșată, deși actualul premier lăsase de înțeles că intenționează să le închidă, reiese dintr-o analiză pe această temă publicată de University World News.

Citește articolul integral pe Edupedu.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează