O văduvă din Iași își cere în instanță dreptul de a deveni mamă, cu un embrion implantat, după ce soțul ei a decedat într-un accident rutier / Părinții și fratele soțului se opun sarcinii, acuzând-o pe văduvă de imoralitate și egoism

O ieșeancă își cere în instanță dreptul de a fi mamă. Apelase la fertilizare „in vitro”, dar cu o săptămână înainte de data implantării embrionului conceput cu soțul său, partenerul său de viață a murit într-un accident. Conform contractului încheiat cu clinica, embrionii neutilizați sunt distruși în cazul decesului unuia dintre beneficiari, scrie Ziarul de Iași.

Părinții și fratele soțului se opun și ei sarcinii, acuzând-o pe văduvă de imoralitate și egoism, nașterea unui copil dând peste cap calculele referitoare la moștenire. „Crearea vieții în laborator bulversează conceptele de familie, de procreare, de maternitate, paternitate…”, spun judecătorii, confruntați cu un caz pentru care încă nu există lege. Decizia luată de aceștia în primă instanță este atacabilă, iar pentru femeia care dorește să devină mamă, timpul este scurt.

Soții C. au fost împreună 20 de ani, timp în care nu le-a fost dat să devină părinți. În cele din urmă, în martie 2023, ei au apelat la serviciile de reproducere umană asistată prin fertilizarea „in vitro”.

Prima sarcină nu a evoluat conform așteptărilor, așa că cei doi soți au decis să apeleze la al doilea embrion. S-au programat la clinică pentru data de 25 mai 2023.

Cu doar șase zile înainte însă, bărbatul a murit în urma unui accident de mașină, la doar 39 de ani.

Două luni mai târziu, după ce și-a revenit din șocul evenimentului, Emilia C. a decis să continue demersurile, pentru a deveni mamă.

Răspunsul primit de la clinică atunci când a cerut continuarea procedurii a fost unul negativ. „Decesul unuia dintre beneficiari” reprezenta una dintre situațiile în care contractul cu clinica înceta. Astfel că femeia a apelat la instanță.

Femeia a comparat situația soțului său cu cea a unui donator de spermă, în cazul căruia nu se mai pune problema consimțământului după prelevarea materialului seminal.

Părinții și fratele bărbatului s-au opus categoric doleanței Emiliei C. Dezbaterea succesiunii și partajul voluntar fuseseră deja făcute. Interesul Emiliei C. era unul „imoral și egoist”, prin care aceasta tindea la modificarea situației moștenirii rămase de pe urma defunctului. Aspectul nu era unul lipsit de importanță. În cazul decesului fără urmași, soțul supraviețuitor, părinții și frații celui decedat beneficiază de câte o treime din averea acestuia. În cazul existenței unor descendenți, părinții și frații sunt excluși de la moștenire. Trei sferturi din aceasta revine copiilor, iar un sfert, soțului supraviețuitor.

Judecătorii au apelat la deciziile CEDO în aceste spețe, în lipsa unor exemple în România, și i-au dat dreptate femeii.

Decesul soțului reprezenta, în aprecierea judecătorilor, un caz de forță majoră care nu constituia un motiv de încetare a contractului. Viitorii părinți își îndepliniseră obligațiile, inclusiv cele financiare și era firesc ca și clinica să-și respecte partea ei de contract.

De altfel, pe parcursul procesului, reprezentanții clinicii nu se opuseseră ferm, manifestându-și disponibilitatea pentru continuarea contractului dacă va fi obținută o hotărâre judecătorească. Sentința Judecătoriei ieșene nu este definitivă, ea putând fi contestată cu apel.