
„Ziua celor 1.000 de fete secuience”, sărbătoarea tradiţiilor la Şumuleu-Ciuc, județul Harghita
Tradiţionala manifestare „Ziua celor 1.000 de fete secuience”, care celebrează tradiţiile populare secuieşti, a reunit, sâmbătă, la Şumuleu-Ciuc, dansatori de toate vârstele, veniţi din Harghita şi judeţele învecinate, precum şi numeroşi spectatori, atraşi de o sărbătoare plină de culoare, dans şi voie bună, transmite Agerpres.
La fel ca şi strămoşii lor, membrii grupurilor folclorice participante, cu precădere cei din zona Ciuc, au venit la Miercurea-Ciuc călare sau cu căruţele, aşa cum făceau şi înaintaşii lor.
Atelajele şi animalele au fost lăsate într-o zonă a municipiului indicată de organizatori, apoi grupurile de dansatori de toate vârstele s-au reunit pe platoul din centrul Palatului Administrativ.
Conform programului, autorităţile judeţene şi reprezentanţii comunei Sâncrăieni, care în acest an a fost gazda onorifică a evenimentului, i-au salutat pe cei prezenţi şi au vorbit despre însemnătatea acestei manifestări, care întăreşte sentimentul de apartenenţă la comunitate şi are rolul de păstrare a tradiţiilor secuieşti.
Unul dintre cele mai aşteptate momente a fost dansul comun al celor prezenţi, membrii grupurilor folclorice evoluând câteva minute în faţa spectatorilor.
Printre cei care au dansat s-au numărat persoane de toate vârstele, inclusiv copii foarte mici sau vârstnici de 70 sau 80 ani, precum şi spectatori veniţi să îi admire.
Directorul adjunct al Teatrului Coregrafic Secuiesc Harghita, Füleki Zoltán, a spus că evenimentul a fost organizat pentru prima oară în 1931, cu scopul de a păstra tradiţiile zonei.
„Noi încercăm să ducem mai departe acea tradiţie care a început în 1931, cu scopul de a păstra tradiţiile, portul popular, într-un mod viu. Adică să nu ajungem acolo să scoatem fotografiile vechi şi să ne uităm şi să spunem: vai ce frumoşi au fost! Dacă ne uităm acum, vedem ce frumoase sunt fetele îmbrăcate în portul popular! Şi ele se simt bine şi acest lucru dă şi un sentiment de comunitate, de apartenenţă. (…) Eu spun că indiferent cine şi unde pe lumea asta încearcă să păstreze tradiţiile bine face şi să facă acest lucru şi pe mai departe. Şi acest lucru trebuie încurajat, nu descurajat”, a declarat Füleki Zoltán, pentru AGERPRES.
Primarul comunei Sâncrăieni, Szekely Ernő, şi-a exprimat bucuria şi emoţia că localitatea este, după 35 de ani, gazda onorifică a evenimentului.
Acesta a spus că peste o sută de tineri din comună activează în echipe de dansuri tradiţionale şi acest lucru dă speranţa că tradiţia va fi transmisă mai departe.
Andras Imre, în vârstă de 67 de ani, din Sâncrăieni, a venit la manifestare îmbrăcat în costum tradiţional şi mărturiseşte că se bucură atunci când îl poartă la sărbătorile comunităţii.
„E frumoasă această manifestare, pentru că este a noastră şi astfel ne păstrăm tradiţiile”, a afirmat acesta.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a arătat că semnificaţia întâlnirii religios-culturale este aceeaşi ca în anul 1931, atunci când a fost organizată pentru prima oară, şi are legătură cu importanţa familiei, a credinţei şi a păstrării tradiţiilor, cu accent pe transmiterea valorilor comunităţii către generaţiile viitoare.
„Dacă aceste lucruri şi astăzi se realizează, atunci se vor întemeia familii, care vor avea copii şi vor putea să ducă mai departe (…) acele valori care consider că ne reprezintă ca popor, aici, pe aceste meleaguri, în secuime”, a declarat Borboly, pentru AGERPRES.
După dansul comun din centrul municipiului Miercurea-Ciuc, membrii ansamblurilor folclorice au pornit în căruţe, călare sau cu autobuzele spre catedrala franciscană din Şumuleu Ciuc, unde, conform tradiţiei, a fost oficiată o slujbă.
Apoi, toţi participanţii au urcat în şaua dintre dealul Şumuleul Mare şi Şumuleul Mic, iar dansatorii au evoluat toată ziua pe scena din faţa altarului de unde, în fiecare an, se oficiază liturghia din cadrul marelui pelerinaj de Rusaliile Catolice.
Organizatorii au pregătit şi diverse activităţi conexe, cum ar fi un târg cu produse meşteşugăreşti, dar şi demonstraţii ale unor meşteşugari cunoscuţi, jocuri tradiţionale pentru copii, expoziţii şi ateliere interactive.
Cei care au dorit au avut posibilitatea să probeze şi să se fotografieze în port popular secuiesc.
Organizatorii evenimentului sunt Teatrul Coregrafic Secuiesc Harghita, în colaborare cu Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc, Centrul Cultural Judeţean Harghita, Fundaţia ”Ziua celor 1.000 de fete secuience” şi Centrul de Cultură al judeţului Covasna.
„Ziua celor 1.000 de fete secuience” a avut loc pentru prima dată în anul 1931, fiind iniţiată de profesorul şi etnograful maghiar Domokos Pal Peter, din dorinţa de a păstra tradiţiile secuilor.
Evenimentul a fost interzis în perioada comunistă şi a fost reluat după 1990, devenind foarte popular şi iubit în zonă. Organizatorii spun că, în prezent, este o sărbătoare a dansului, rugăciunii şi portului popular, un mod de a celebra tradiţiile zonei şi valorile comunităţii.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.