Home » Analize » Zelenski l-a numit pe Khmara, șeful SBU, în funcția de ministru interimar al Apărării / Oamenii au început să protesteze în mai multe orașe după ce a devenit clar că Fedorov, fostul ministru, nu va face parte din noul Cabinet

Zelenski l-a numit pe Khmara, șeful SBU, în funcția de ministru interimar al Apărării / Oamenii au început să protesteze în mai multe orașe după ce a devenit clar că Fedorov, fostul ministru, nu va face parte din noul Cabinet

Zelenski l-a numit pe Khmara, șeful SBU, în funcția de ministru interimar al Apărării / Oamenii au început să protesteze în mai multe orașe după ce a devenit clar că Fedorov, fostul ministru, nu va face parte din noul Cabinet
Sursa foto: Laurent Cipriani / AP / Profimedia
Ascultă articolul

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski l-a numit pe Yevhen Khmara, care ocupă funcția de șef interimar al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), în funcția de ministru interimar al Apărării, invocând experiența acestuia în conducerea operațiunilor de atac la distanță și a unității de forțe, anunță Mediafax.

Zelensky a făcut anunțul într-o declarație dată joi, în urma unei întâlniri cu Khmara, invocând experiența acestuia în conducerea operațiunilor de atac la distanță împotriva Rusiei și în gestionarea personalului din cadrul Centrului de Operațiuni Speciale „Alpha” al Serviciului de Securitate (SBU), scrie Kyiy Post.

- articolul continuă mai jos -

Cei doi au discutat despre desfășurarea loviturilor la distanță împotriva țintelor rusești și despre necesitatea ca Ucraina să-și echipeze mai bine forțele armate.

„Este important să existe o viziune strategică privind modul în care Ucraina poate continua să acționeze în mod activ pentru a-și apăra independența și a determina Rusia să opteze pentru calea diplomatică”, a declarat Zelenski.

El a adăugat că „odată ce vor fi respectate procedurile legale necesare, mă voi adresa parlamentarilor pentru a solicita sprijinul în numirea lui Yevhen Khmara în funcția de ministru al Apărării al Ucrainei”.

Zelenski a susținut că, în circumstanțele actuale, calitățile pe care le deține Khmara ar trebui să fie considerate avantaje pentru funcția de ministru al Apărării. Acestea includ realizări în domeniul capacității de lovire la distanță mare, activitatea în domeniul securității și „experiența reală în gestionarea personalului”.

Președintele Ucrainei a mai spus că i-a dat instrucțiuni lui Khmara să „continue reformarea sectorului apărării și să obțină pentru Ucraina toate rezultatele pe care le-am discutat”.

Mykhailo Fedorov a fost demis miercuri din funcția de ministru al apărării al Ucrainei, în urma demisiei prim-ministrului Yulia Svyrydenko.

Rada Supremă a Ucrainei a aprobat un nou guvern, condus de fostul director general al Naftogaz, Serhiy Koretsky, care însă nu avea nici ministru al afacerilor externe și nici ministru al apărării, până la numirea lui Khmara.

Miercuri seara, odată ce a devenit clar că Fedorov nu va face parte din noul Cabinet de miniștri, oamenii au început să protesteze în mai multe orașe.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole