Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Valul de căldură extremă care a afectat Europa în luna iunie ar fi provocat cel puţin 12.000 de decese suplimentare în aproximativ zece state europene, potrivit unei analize realizate de AFP pe baza datelor oficiale disponibile, citată de France 24.
Bilanţul este unul provizoriu şi ar putea creşte odată cu publicarea unor statistici complete.
Datele centralizate arată că, în perioada 22-28 iunie, considerată punctul culminant al episodului de caniculă, au fost înregistrate aproximativ 10.000 de decese suplimentare în Germania, Franţa, Belgia, Spania, Ţările de Jos, Elveţia şi Luxemburg.
La acestea se adaugă circa 2.200 de decese asociate temperaturilor extreme în Anglia şi Ţara Galilor, conform estimărilor publicate de serviciul meteorologic britanic Met Office pentru intervalul 18-28 iunie.
Platforma europeană de monitorizare a mortalităţii EuroMOMO semnalează, la rândul său, o creştere semnificativă a numărului de decese în ultima săptămână din iunie.
Potrivit datelor preliminare, au fost înregistrate 14.260 de decese suplimentare comparativ cu media sezonieră.
Modelul statistic utilizat de EuroMOMO se bazează pe informaţiile furnizate de 24 de ţări europene, care însumează aproape 400 de milioane de locuitori.
Directorul regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa, Hans Henri Kluge, a avertizat că sezonul cald este departe de a se fi încheiat.
„Avem instrumentele necesare pentru a preveni aceste decese”, a transmis oficialul OMS, criticând faptul că multe guverne continuă să trateze canicula ca pe un simplu fenomen meteorologic şi nu ca pe o problemă majoră de sănătate publică.
Potrivit EuroMOMO, săptămâna 26 din 2026 a înregistrat cel mai ridicat nivel de supramortalitate de după începutul anului 2020.
Dintre toate verile ultimilor şapte ani, doar o săptămână din iulie 2022 a consemnat un nivel mai mare al mortalităţii, într-o perioadă în care pandemia de COVID-19 încă afecta numeroase ţări europene.
Epidemiologul Lasse Vestergaard, coordonator al EuroMOMO şi cercetător la Statens Serum Institut din Danemarca, a declarat că nu există, în prezent, alte explicaţii evidente pentru această creştere a mortalităţii în afara temperaturilor extreme.
Specialistul a subliniat însă că datele rămân provizorii şi necesită câteva săptămâni pentru validare completă.
Germania a raportat unul dintre cele mai ridicate niveluri de supramortalitate. Conform calculelor bazate pe datele Biroului Federal de Statistică (Destatis), în săptămâna 26 au fost înregistrate aproximativ 5.780 de decese peste media ultimilor ani.
Comparativ cu cele două săptămâni precedente, numărul deceselor suplimentare a depăşit 7.100.
Institutul Robert Koch a anunţat că numărul persoanelor decedate din cauza caniculei în această vară a depăşit deja nivelurile înregistrate în fiecare dintre ultimii şase ani.
În Franţa, Agenţia Naţională de Sănătate Publică a raportat peste 2.000 de decese suplimentare în săptămâna de vârf a valului de căldură.
Belgia a înregistrat 1.747 de decese suplimentare între 18 iunie şi 1 iulie, dintre care 753 au fost raportate doar în zilele de 27 şi 28 iunie, un nivel record pentru un episod de caniculă în secolul XXI.
În Spania, sistemul de monitorizare a mortalităţii MoMo a atribuit 610 decese caniculei în perioada 22-28 iunie, aproape două treimi dintre victime având peste 85 de ani.
Şi în Italia, autorităţile sanitare au observat o creştere a mortalităţii în rândul persoanelor foarte vârstnice, în special în regiunile nordice.
Analizele climatologilor de la World Weather Attribution indică faptul că episodul de caniculă din iunie ar fi fost practic imposibil fără influenţa schimbărilor climatice provocate de activităţile umane.
Mai multe state din Europa Centrală şi de Est, inclusiv Slovacia şi Ungaria, afectate la rândul lor de temperaturile extreme, nu au publicat încă date complete privind impactul asupra mortalităţii.