Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul interimar al transporturilor, Radu Miruță, a postat pe pagina sa de Facebook un clip video cu o parte din obiectele găsite la sediul CENAFER (Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară), acolo unde director este Anna Maria Dudas.
”Directoare de instituție care își făcuse un atelier de ciocolată, plus un apartament in toată regula tot pentru dumneaei, într-o clădire din Gara de Nord a ministerului Transporturilor.
Nu de ieri de azi, ci de ani de zile.
Asta nu înseamnă administrație publica în interesul cetățeanului si nici ceva ce eu admit”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară – CENAFER, unitate care funcționează în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), a fost înființat prin Ordonanța Guvernului nr. 58/2004 privind înființarea Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară – CENAFER, care a fost aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 408/2004.
CENAFER este organismul național specializat desemnat să asigure formarea-calificarea, perfecționarea/specializarea, precum și certificarea periodică a competențelor profesionale a personalului care efectuează activități specifice desfășurării transportului feroviar în condiții de siguranță a circulației, securitate a transporturilor și de calitate a serviciilor feroviare, precum și participarea în comisiile de autorizare a personalului cu responsabilități în siguranța circulației din transportul feroviar, potrivit instituției.
Ministrul a găsit la sediul CENAFER forme destinate fabricării ciocolatei, nucă de cocos și alte ingredinete erau depozitate în cantități de producție.
Anna Maria Dudaș, originară din Tg Mureș, e șefa UDMR Giurgiu potrivit Club Feroviar.
Ea este acționar și administrator al firmei OFIR Manufaktura SRL, unde asociat este un alt angajat CENAFER pe numele său Vasile Radu Lehovida. Numele lui Lehovida apărea în octombrie 2023 intr-un comunicat de presă al DNA unde acesta era acuzat de complicitate la abuz în serviciu și fals intelectual la o licitație de reparare și întreținere echipamente de pază și monitorizare tocmai la imobile CENAFER. Firma lui Dudaș pare că nu a mai avut nicio afacere în ultimii 2-3 ani intrând pe pierdere.
„UDMR Giurgiu” :))))))))))))))))))) moare Orban de ciuda