
Zeci de scorpioni carpatini observaţi sub roci în comuna Colţi, pe fondul temperaturilor ridicate
Pe fondul temperaturilor ridicate, zeci de scorpioni carpatini au fost observaţi printre roci şi vegetaţie uscată în comuna Colţi, loc din care arahnidele s-au extins în ultimii ani şi în alte zone din „Ţinutul Buzăului”, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În zonele stâncoase sau la marginea pădurilor, ascunşi pe sub pietre, favorizaţi de condiţiile meteorologice şi geologice, scorpionii carpatini au prosperat. Nu sunt mai mari de câţiva centimetri în dimensiuni şi nici nu sunt dotaţi cu un venin la fel de puternic precum scorpionii de deşert, dar şi-au căpătat în ultimii zeci de ani o reputaţie, arealul lor fiind limitat atât la nivelul judeţului cât şi al ţării. Localnicii din Colţi cunosc câteva locuri în care cu precădere pe timpul verii pot fi observaţi, dar în general sunt evitaţi datorită reacţiilor neaşteptate pe care le-ar putea avea în situaţia în care ar fi înţepaţi, pentru că atunci când se simt ameninţaţi, ca o reacţie defensivă, scorpionii pot ataca.
„Eram copil când i-am văzut prima oară. De obicei ies în sezonul cald dar stau ascunşi printre pietre. Nu i-am mai văzut prin alte părţi, nici nu am căutat. Nu mi-e teamă, văd că cel puţin în zone din acestea semi aride sunt prezenţi. Nu am auzit de oameni muşcaţi şi din ce am mai citit nu sunt la fel de veninoşi ca rudele din deşert, sunt mult mai mici. Sunt zeci de exemplare, dar dimineaţa stau la adăpost. Sunt multe lucruri interesante în localitate, chihlimbar, zone de petrol iată şi scorpioni. Se găsesc în zonele stâncoase şi ies determinaţi de căldură, sunt mai iuţi”, a declarat, pentru AGERPRES, localnicul comunei Colţi, Ciprian Ionuţ Chiriac.
Potrivit managerului Geoparcului UNESCO „Ţinutul Buzăului”, straturile de roci regăsite în comuna aflată la poalele Carpaţilor de Curbură au favorizat în timp apariţia scorpionilor, arealul oferind condiţii optime de supravieţuire, inclusiv pe timpul iernii.
„În zona ‘Ţinutului Buzăului’ avem o specie endemică de scorpion, Euscorpius carpathicus sau scorpionul carpatin. S-a extins foarte mult, îl regăsim şi la Mânzăleşti, Lopătari, Pârscov dar original este din Colţi. Acum 20-30 de ani era localizat aproape exclusiv în comuna Colţi pentru că acolo sunt nişte roci foarte interesante care i-au permis să supravieţuiască iarna. Sunt nişte depozite de roci formate în urmă cu 20 de milioane de ani când a căzut cenuşă vulcanică în marea preistorică de atunci. Cenuşa foarte bogată în siliciu a favorizat dezvoltarea unor alge care se numesc diatomee. Rocile acestea sunt şi au fost importate pentru scorpioni, pentru că reţin căldura foarte bine şi crapă foarte mult. Scorpionii se ascund în crăpăturile respective, este mai călduţ iarna. Ce se mai întâmplă în special în zona Colţi-Boziori este că avem ape sărate în adâncime, foarte corozive, dizolvă sulfuri şi sunt călduţe”, a declarat pentru AGERPRES, managerul Geoparcului „Ţinutul Buzăului”, vulcanologul Răzvan Popa.
Muşcătura de scorpion, deşi nu este mortală arată managerul geoparcului, poate provoca diverse simptome, inclusiv reacţii alergice.
„Au 2-4 centimetri, sunt veninoşi dar nu sunt periculoşi, veninul lor are aceeaşi putere cam ca veninul unei viespi. Nu sunt mortali dar există reacţii alergice, cunosc persoane care au fost înţepate şi li s-a umflat mâna, dar altfel veninul are aceeaşi intensitate ca al unei viespi. Este bine să îi lăsăm, nu sunt dăunători. Dacă vedem unul în casă, îl putem acoperi cu un pahar, apoi să îl eliberăm afară. Nu sunt dăunători, mănâncă insecte, nu atacă oameni, schimbările climatice au favorizat extinderea lor. Ca specie în timp geologic cred că ar trebui să fie aici de mii de ani poate, problema este când sau de unde au venit. Mă gândesc că a fost o perioadă mai caldă şi au migrat. S-au mai extins dar tradiţional cam pe la Buzău erau, în Colţi a fost zona lor tradiţională. Focarul este la noi în Colţi, în ‘Ţinutul Buzăului’, i-am văzut şi eu acolo”, a mai precizat Răzvan Popa.
Scorpionul carpatic regăsit cu precădere în zona comunei Colţi este identificat în documente şi pe platoul Meledic, din comuna Mânzăleşti.
„Euscorpius carpathicus (scorpionul carpatic) este un scorpion de dimensiuni mici (1,5 – 4 cm lungime) prezent în litiera pădurilor şi printre stânci, în regiunile cu climă caldă şi temperată. Este activ noaptea, iar în timpul zilei se retrage pe sub pietre, sub scoarţa copacilor sau în crăpăturile stâncilor. În aria sitului ROSCI0199 Platoul Meledic şi rezervaţiei naturale 2.267, specia Euscorpius carpathicus a fost detectată până în prezent în pădurile de tranziţie din jumătatea nordică a celor două arii protejate. S-a observat că în timpul zilei indivizii speciei se adăpostesc sub pietrele de pe solul pădurilor şi sub scoarţa arborilor uscaţi de foioase”, prevede Planul de Management Integrat al Sitului de Importanţă Comunitară ROSCI0199 Platoul Meledic şi al Rezervaţiei Naturale 2.267 Platoul Meledic.
Printre factorii care pot genera dispariţia scorpionilor din arealele în care s-au dezvoltat se numără eliminarea arborilor uscaţi sau parţial uscaţi.
„În ceea ce priveşte specia de scorpion carpatic (Euscorpius carpathicus) o potenţială ameninţare poate fi reprezentată de eliminarea din habitatele favorabile speciei a arborilor parţial uscaţi de foioase, sub scoarţa cărora se adăpostesc aceste arahnide. Este interzisă colectarea de pe suprafaţa sitului şi a rezervaţiei Platoul Meledic (…) a scorpionului carpatic Euscorpius carpaticus”, se mai arată în document.
Colţi este o comună din judeţul Buzău formată din satele Aluniş, Colţi, Colţii de Jos şi Muscelu Cărămăneşti. Se află în zona montană şi este cunoscută pentru colecţia muzeală de chihlimbar, singura din România, aflată în satul de reşedinţă precum şi pentru biserica din piatră din zona satului Aluniş.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.