Home » Articole » Vreme cu contraste în ultima lună de iarnă / ANM anunță temperaturi peste medie în nord – vest și sub medie în zone din estul și sudul țării

Vreme cu contraste în ultima lună de iarnă / ANM anunță temperaturi peste medie în nord – vest și sub medie în zone din estul și sudul țării

Vreme cu contraste în ultima lună de iarnă / ANM anunță temperaturi peste medie în nord - vest și sub medie în zone din estul și sudul țării
Foto: 240513107 © Vladimir Melnikov | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Administrația Națională de Meteorologie anunță că în luna februarie vremea din România va fi diferită de la o regiune la alta. Meteorologii susțin că în unele zone temperaturile vor fi peste mediile normale, în timp ce în alte părți va fi ger și ar putea să ningă, anunță Mediafax.

Conform ANM, în săptămâna 2-9 februarie valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, nord-vestice, centrale, precum și la munte, dar și mai coborâte, local, în extremitatea de sud-vest și de nord- est a țării. În rest vor fi în general apropiate de cele normale.

- articolul continuă mai jos -

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice și sud-estice, dar și local deficitar în nordul Carpaților Orientali, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

În săptămâna 9-16 februarie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile intracarpatice, dar și mai coborâte în extremitatea de nord-est a țării. În rest vor fi apropiate de cele specifice.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice.

În săptămâna 16-23 februarie, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

În săptămâna 23 februarie-2 martie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale, în toate regiunile, a precizat ANM.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.