VIDEO Oameni care inspiră / Gabriel Liiceanu: Cum vede România de azi mintea clară a intelectualului public / Ce loc îi oferă lui Klaus Iohannis în clasamentul celor patru președinți

Ce spune Gabriel Liiceanu despre liderii care conduc azi România: Klaus Iohanis, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă? De ce clasa politică a coborât tot mai jos standardele? De unde această degradare continuă după 90? Doar politicienii sunt sursa răului? Unde este responsabilitatea celorlalți? Poporul nu are nici o vină?

• Vezi filmul de aproape 10 minute realizat de G4Media.ro în parteneriat cu Inquam Photos. Interviul in extenso, de circa 40 de minute va fi difuzat sâmbătă.
• Filmare și montaj: Octav Ganea/ Inquam Photos

Gabriel Liiceanu: ”Cele două lucruri care pot pune pe butuci orice societate sunt marea corupție și contraselecția.”

”Cum s-a ajuns la asta? Știe oricine să răspundă: prin mafiotizarea clasei politice, prin faptul că funcțiile sunt ocupate de clientela care trebuie servită. Între cel ce dă și cel ce primește se creează o relație de solidaritate atât de perversă economic și atât de solidă psihologic încât mafia care rezultă de aici pare pe moment de nedesfăcut. „Mafie” și „caracatiță” sunt răspunsuri la îndemâna oricui, dar ele reprezintă banalitatea unor metafore care spun integral adevărul.”

Rep: Nu este primul diagnostic exact pus societății românești în ultimii 35 de ani. După celebrul Apel către Lichele, adresat la începutul anilor 90 fostei nomenclaturi, somată să facă un pas în spate, Gabriel Liiceanu ieșit din spațiul rarefiat al ideilor și s-a amestecat ”în treburile cetății”.

Gabriel Liiceanu: ”Nu e de imaginat ca un prim-ministru, așa cum i-am avut noi pe Dăncilă sau pe generalul Ciucă, să nu poată rosti măcar o frază corectă în limba română. Asta trimite la grave carențe de gândire. Ai senzația, văzându-i și auzindu-i, că cineva ne-a făcut o farsă. Cum să pui la cârma unui popor un om care vorbește aproximativ?”

Rep: De ce clasa politică a coborât tot mai jos standardele? De unde această degradare continuă după 90? Doar politicienii sunt sursa răului? Unde este responsabilitatea celorlalți? Poporul nu are nici o vină?

Gabriel Liiceanu:  ”Nu, nu are. Pentru că el e un popor mutilat de istoria celor 45 de ani de comunism: un popor atacat în structurile lui fundamentale, morale, comportamentale, cognitive. După 1990, dintre popoarele estice ale Europei bântuite de comunism, ne-am dovedit a fi fost cel mai afectat popor.”

”Cineva a spus: creierul oricărui copil e ca o foaie goală. Ce scrii pe ea aia rămâne. Or în clipa în care, timp de 45 de ani, mai multe generații au fost foaia goală pe care s-a scris ideologia comunistă, bazată pe promisiuni mincinoase combinate cu teroare, mecanismele morale ale societății s-au gripat. Când, după 1990, te pomenești cu o asemenea recoltă istorică, chiar ai nevoie de niște conducători de zile mari. Pe care noi n-am ajuns să-i avem.”

Rep: Unii i-au reproșat că nu a fost la fel de vocal înainte de ’89, în timpul comunismului, că nu a fost dizident. De ce nu a fost intelectual public și atunci, sub un regim opresiv? De ce n-a avut curajul Doinei Cornea?

Gabriel Liiceanu: ”Din cauză că gesturi ca ale Doinei Cornea, ca ale lui Radu Filipescu sau ca gestul lui Liviu Babeș nu reușeau să coaguleze societatea. Erau cu toții, apriori, condamnați la singurătate și izolare. Cu toții au făcut gesturile acestea în ciuda lipsei lor de ecou. Eu n-am atins temperatura eroului care-și dă foc sau îi scrie lui Ceaușescu pentru că nu poate altfel. Dar între oportunist și erou, adică pe lângă cei ce fac, mai e loc și pentru cei care refuză să facă. Care, de pildă, nu-și prostituiază cuvintele și nu spun ceea ce nu gândesc. Care nu-și negociază conștiința. Care pot spune: „orice, dar asta nu!”. Vă spun sincer că m-am gândit mereu în acei ani la unde începe și unde se termină lașitatea.”

Rep: N-a scandat niciodată lozinci și n-a scris un rând de care azi să-i fie rușine. Și acesta a fost un mod de a se împotrivi regimului, spune Liiceanu.

Gabriel Liiceanu: ”N-ai fost erou. N-ai fost dizident.” Eroismul e o limită greu de atins. Lipsa eroismului nu poate cădea sub acuză. Eroismul nu se cultivă. Este o ecuație sctrict personală. Poți fi onorabil și integru fără să fii erou. Îmi fac iluzia că am traversat o mizerabilă perioadă a istoriei rămânând în picioare.”

Rep: După căderea comunismului a recuperat memoria unei națiuni. Editura Humanitas a devenit un bastion al libertății de exprimare. A făcut educație democratică unui popor crescut în propagandă și minciună.

Comunismul este de acum trecutul îndepărtat. Generațiile de azi cresc cu internetul în brațe. Despe inteligența artificială spune că este un instrument care, ca orice device, poate fi folosit în bine sau în rău. Totul depinde de utilizator. Va putea oare inteligența artificială la un moment dat să scrie ”Despre Limită” mai bine decât Gabriel Liiceanu?

Gabriel Liiceanu: ”Asta este imposibil și am să vă spun de ce. Inteligența artificială nu poate reface traseele inconștiente ale minții noastre care hrăneasc din adânc, printr-un metabolism care ne scapă exact, procesul de creație.”

”Trăind în lumea cuvântului și a scrisului mi-am dat în repetate rânduri seama că nu pot conștientiza felul în care ajung să scriu o pagină valabilă. Inteligența artificială nu poate ajunge la conexiunile inconștientului nostru. Orice ar face. Poate în schimb maimuțări, poate imita suprafețe, și nu adâncuri.”

Rep: Proiectul prezidențial România Educată îl consideră un eșec. Pe Klaus Iohannis îl plasează, în clasamentul celor patru președinți de după 89, după Traian Băsescu și Emil Constantinescu. Penultimul, înaintea lui Ion Iliescu.

Gabriel Liiceanu: ”Temelia răului politic la noi a fost pusă de Ion Iliescu. Ne-a întârziat istoria cu câteva decenii. Ceea ce face Iohannis azi nu e să pună temelia, ci să amplifice rău făcut în ultimii ani. Degradarea clasei politice s-a făcut cu binevicuvântarea lui, asistând la ea, nefăcând nimic ca să-i creasc calitatea și nerespecând nimic din ce a spus. Așa că locurile sunt unu – apoi o distanță destul de măricică – vine locul doi dezamăgitor și avariat, și pe urmă… dezastre”.

Rep: Vestea bună, spune Gabriel Liiceanu, este că în România există o clasă în creștere de antreprenori și o societate civilă activă. Aici funcționeză un spirit de competiție și de competență real. El face ca lucrurile să meargă înainte, în ciuda corupției instituționale.

Gabriel Liiceanu: ”Un discurs pesimist nu e de dorit. Trebuie să apeși pe reușite. Și reușitele sunt cele de care vorbeam. Tot ce înseamnă liberă inițiativă economică respectuoasă de lege care, implicit, slujește societatea. Ca să nu mai vorbim de inițiativele c are bvin din societatea civilă. Când cele două doamne, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu (asociația „Dăruiește viuață”), care n-au nimic comun cu medicina pun pe picioare o clinică pentru copiii bolnavi de cancer, asta îți dă aripi. E cea mai importantă faptă făcută de societatea civilă de 33 de ani încoace.”

Rep: Soluția pe care filozoful Gabriel Liiceanu, azi în vârstă de 81 de ani, o vede pe termen lung este mai multă educație și mai multă implicare civică. O ilustrează cu metafora preferată a maestrului său, Constantin Noica.

Gabriel Liiceanu: ”Nu poți să obții un edificiu bun cu cărămizi proaste. Secretul tuturor societăților care merg bine este că și-au construit edificiul social din cărămizi bune. Din indivizi capabili să gândească cu mintea lor, dotați cu discernământ, competenți și doritori să contribuie la binele societății în care trăiesc. Or toate astea depind de educație. Noi nu știm, din păcate, câți români sunt croiți să facă lucruri utile pentru ceilalți, sau doar pentru ei, sau care doar fură. De fapt, noi nu avem un raport adevărat despre «starea națiunii»”

Context

G4Media.ro în parteneriat cu Inquam Photos lansează o serie de videoreportaje cu oameni care, prin acțiunilor lor, sunt sursă de inspirație. Într-o țară cu valorile răsturnate, este tot mai multă nevoie de repere, de borne fixe, de oameni care știu să găsescă singuri Nordul și să îl arate altora. Cu toții au performat în domeniilor lor, au cariere de succes, dar au făcut ceva mai mult decât jobul care ar fi putut să le asigure o viață linișită. S-au implicat activ – și nu doar pe rețelele sociale – încercând să schimbe ceva în jurul lor. Toți acești oameni mai au ceva în comun: sunt liberi, atașați de valori democratice și implicați în comunitate.

Vezi și

Săsoaica ambițioasă care a pus Viscri pe harta lumii: „Esența este binele comun”

Teologul relațiilor de același sex

Cele două femei care au construit un spital de la zero: „A fost și un impuls egoist” / „Nu poți să abandonezi, mai ales că tu știi, ai văzut. N-ai cum să te oprești”

Emilia Șercan: Am vrut să fac greva foamei, dar mi-aș face mie rău. Eu trebuie să fiu sănătoasă ca să pot să duc această bătălie / Am obosit, am fost foarte singură în toată această perioadă

Tudor Chirilă: There is no planet B