Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Nicușor Dan se află într-o campanie intensă de imagine începând din 9 august, când a participat la Festivalul Lupilor din Republica Moldova, alături de președinta Maia Sandu. Au urmat imediat participarea la slujba de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus de sărbătoarea Sfintei Maria și pelerinajul la fosta chilie a lui Arsenie Boca, îmbinate cu drumeții împreună cu partenera sa Mirabela Grădinaru și copiii lor, care au fost reflectate în clipuri distribuite pe conturile oficiale ale șefului statului de pe rețelele de socializare. Iar cel mai recent, Nicușor Dan împreună cu familia sa au fost surprinși când dansează la o nuntă în Tâncăbești.
Prezența la slujba de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus din Făgăraș, când se sărbătorea și Ziua Marinei cu ceremonii organizate la Constanța, a fost explicată de către Nicușor Dan prin faptul că obișnuia să meargă la mănăstire cu părinții săi când era copil, fiind în apropierea orașului său natal. Totuși, nu poate fi ignorat faptul că în calitate de președinte, Nicușor Dan a ales să meargă la această mănăstire care este cunoscută și pentru faptul că aici Fundația neolegionară „Ion Gavrilă Ogoranu” organizează întâlniri anuale, începând din 1990.
Fundația organizează aceste întâlniri la crucea mănăstirii, numite ”Zilele Rezistenței” și dedicate „luptătorilor anticomuniști”. De altfel, președintele a făcut referire la rezistența anti-comunistă, atunci când a argumentat opoziția sa față de legea anti-extremism, pe care o consideră neclară și a anunțat că o va retrimite Parlamentului, deși Curtea Constituțională i-a respins în unanimitate sesizarea de neconstituționalitate.
Prezența lui Nicușor Dan la mănăstirea Sâmbăta de Sus nu a fost anunțată oficial pe agenda președintelui. Imagini cu șeful statului, partenera sa și copiii lor care se aflau la slujbă au fost publicate în exclusivitate de Antena 3, care a avut un reporter în zonă ce i-a luat și o scurtă declarație președintelui.
Articolul continuă mai jos
Șeful statului a mai acordat un singur interviu, pentru Lucia Baki, director la publicația Monitorul de Făgăraș și membră fondatoare a fundației neolegionare „Ion Gavrilă Ogoranu” (după cum este prezentată chiar în publicația pe care o conduce), participă activ la evenimentele organizate de fundație și este co-autor alături de Ion Gavrilă Ogoranu al unui volum despre Rezistența anti-comunistă.
Lucia Baki îl întreabă pe Nicușor Dan dacă va „apăra istoria locală” legată de Rezistența anti-comunistă și va retimite Legea Vexler (legea anti-extremism) în Parlament.
„A fost cumva o alăturare de context nefericită. Una-i una, alta-i alta, În primul rând, trebuie să fim mândri de Rezistența anti-comunistă din zona asta și, în al doilea rând, pe această lege e evident că trebuie să combatem toate manifestările xenofobe, antisemite. Aici cred că suntem cu toții de acord. Numai că instrumentul cu care facem asta trebuie să fie foarte echilibrat, să nu dea naștere la abuzuri în sens contrar, pentru că noi avem deja o societate care este fragmentată și nu trebuie să mărim și mai multe tensiunea. Dimpotrivă, trebuie să avem un dialog”, afirmă președintele Nicușor Dan.
9 august – Președintele României este surprins de jurnaliștii moldoveni la Festivalul Lupilor din Republica Moldova, alături de președinta Maia Sandu.
10 august – Nicusor Dan postează pe rețele de socializare un clip dintr-o drumeție, împreună cu copiii săi și partenera sa de viață.
12 august – Șeful statului postează un alt clip care ilustrează vizita sa în Republica Moldova, inclusiv băile de mulțime în momentul în care invocă „zeama de la mama soacră de la Vaslui”.
15 august – Președintele Nicușor Dan nu a participat la ceremonia de Ziua Marinei, organizată vineri, pe faleza Cazinoului din Constanța, pentru că se afla în concediu, a declarat ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu prezent la eveniment. Imagini furnizate de Antena 3 arată că președintele se afla cu familia la slujba hramului Mănăstirii Sâmbătă de Sus, din județul Brașov, situată la poalele Munților Făgăraș. Nicușor Dan a declarat vineri că venea cu părinții la Sâmbăta de Sus când era copil, dar că nu a mai venit ”de câțiva ani” la slujbele mănăstirii. Detalii aici.
17 august – O nouă drumeție cu familia: „Cele mai frumoase locuri pe care le-am vizitat cu familia sunt cele de la noi, din România, iar drumețiile la Sâmbăta de Sus rămân favoritele noastre!”
18 august – Preşedintele Nicuşor Dan a mers într-o vizită, alături de familie, la Roşia Montană, imagini fiind publicate pe pagina de Facebook ”Adoptă o Casă la Roşia Montană”.
19 august – Apar în spațiul public imagini cu Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru și copiii lor la o nuntă în Tâncăbești, cu cei patru dansând. Clipul este publicat de Cancan.
De notat că abia de trei luni s-a încheiat campania electorală pentru alegerile prezidențiale, iar următorul scrutin la termen urmează să aibă loc peste 5 ani.
Ati schimbat stapanul mai curand de o saptamana si deja ati inceput cu propaganda? Bravo baieti! Va miscati rpd
cine plateste alege muzica , bine ca nu am donat vreun leu la g4 media ! 🙂
Ati schimbat stapanul mai curand de o saptamana si deja ati inceput cu propaganda? Bravo baieti! Va miscati rpd
Ati schimbat stapanul mai curand de o saptamana si deja ati inceput cu propaganda? Bravo baieti! Va miscati rpd
Finalul bolduit al articolului face toti banii.
PS. TRAIASCA INDEPENDENTA EDITORIALA… ;9
Dacă acolo a fost invitat, unde era să se ducă, în Transnistria?
Băi!! Nicușor e legionar?!?!
Văd ca lucrati zilnic la profilul de legionar a lui Nicusor de parca alta treaba nu mai aveți. Sunteți penibili și imi vreau Donația înapoi. Oricum nu aveți nevoie de ea, pe ce suma v-ati vândut, dar mai ales cui v-ati vândut!
Mă uit la comentarii și mă gândesc că și oamenii ăștia râdeau de fanii lui Guru…
@Nume utilizator – Comparatia cu diliul ala chiar e deplasata. Nu exista comparatie intre cei doi.
Nu cred că astea sunt marile probleme ale țării, astea sunt cel mult subiecte de tabloide. Dacă continuați în felul ăsta, nu o să mai intru pe site-ul vostru, că-mi pierd vremea.
Nu cred că astea sunt marile probleme ale țării, astea sunt cel mult subiecte de tabloide. Dacă continuați în felul ăsta, nu o să mai intru pe site-ul vostru, că-mi pierd vremea.
Am cautat peste tot ce anume certifica, fara echivoc, faptul ca aceasta fundatie ar fi neolegionara. Si, ce sa vezi, n-am gasit. Mai degraba acel Dobrescu, care face parte din conducerea fundatiei, pare dubios. Eu as zice sa nu dam verdicte in baza unui om din conducerea acestei fundatii, fundatie care poate fi chiar decenta in esenta.
Pentru g4media, toți luptătorii anticomuniști din munți sunt legionari și toți cei care le cinstesc amintirea sunt neolegionari. Probabil și cei care merg în Nucșoara la casa Elisabetei Rizea tot neolegionari sunt catalogați.
Se pare că nu ați citit articolul sau dacă l-ați citit ați omis acest paragraf: „Aici trebuie subliniat că rezistența anticomunistă din zona Făgărașului este formată aproape exclusiv din foști legionari strânși în jurul lui Gavrilă Ogoranu, spre deosebire de cea din zona Argeș-Câmpulung (Gruparea Arnăuțoiu), fără nicio legătură cu Mișcarea Legionară, fostul ofițer de cavalerie fiind apropiat de Regele Mihai. A-ți exprima mândria, în calitate de șef de stat, față de rezistența anticomunistă din Făgăraș poate fi, prin urmare, o declarație cel puțin riscantă, dacă nu nefericită.”
Petru Clej
Singur ti-ai raspuns; ”… Aproape exclusiv din fosti legionari…” Putinii luptatori anticowunisti nelegionari din gruparea lui Ogoranu nu trebuie glorificati/