Home » Sportz » VIDEO Ianis Hagi, noul jucător al echipei Alanyaspor, din Turcia

VIDEO Ianis Hagi, noul jucător al echipei Alanyaspor, din Turcia

VIDEO Ianis Hagi, noul jucător al echipei Alanyaspor, din Turcia
Ianis Hagi / Sursa foto: Findlay / Alamy / Profimedia
Ascultă articolul

Ianis Hagi este noul jucător al echipei Alanyaspor, grupare din prima ligă de fotbal a Turciei. Formația a anunțat transferul lui Ianis pe rețelele sociale.

Contractul dintre cele două părți este valabil pentru următoarele două sezoane.

„Turcia este a doua mea casă şi abia aştept să încep aventura aici. Ne vedem în curând”, a transmis Ianis Hagi, într-un video postat pe rețelele sociale.

- articolul continuă mai jos -

La Alanyaspor, Ianis va purta numărul 14 pe tricou. El a ajuns la formația turcă din postura de fotbalist liber de contract, după despărțirea de Glasgow Rangers.

În vârstă de 26 de ani, Ianis Hagi a jucat de-a lungul carierei la echipele Viitorul Constanța, Fiorentina, Genk, Glasgow Rangers, Alaves, iar acum a ajuns la Alanyaspor.

Conform Transfermarkt, Ianis are în prezent o cotă de piață de 1,5 milioane de euro.

Alanyasport este antrenată de portughezul Joao Pereira, în vârstă de 41 de ani. Formația se află pe locul 9 în Super Lig (prima ligă de fotbal din Turcia) și are un lot de jucători evaluat la €19,95 milioane.

Echipa evoluează pe „Alanya Oba Stadyumu”, arenă cu o capacitate de 9.784 de locuri.

„Am vorbit cu Ianis aseară, este bine că și-a găsit echipă, intervenisem și eu la un moment dat pentru un transfer la Dinamo Kiev.

Ce a ales aseară este excelent, i-am zis să se gândească doar le ce are de făcut, i-am spus că îl aștept când va juca.

Regreta și el că nu a găsit mai repede. Turcia e un campionat puternic, îl va stimula, eu zic că a făcut o treabă bună, a ales un campionat bun” – Mircea Lucescu, selecționerul României.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole