
VIDEO Arhitectura Bucureștiului, pentru adolescenți/ Cum percep tinerii orașul la un tur ghidat de explorare urbană
Cum vezi orașul când ești invitat să-l explorezi, nu doar să-l traversezi? Pe 17 mai, 13 adolescenți au cercetat cu alți ochi Bucureștiul. Au primit un kit de explorator urban, au purtat brățări pe care și-au scris emoțiile, au desenat, au observat și s-au oprit în locuri cu povești – de la Piața Amzei până la Teatrul Odeon. A fost primul tur ghidat din seria „Încotro vezi cu ochii în București”, organizat de ASAP și De-a Arhitectura, în cadrul Romanian Design Week, transmit organizatorii printr-un comunicat de presă.
Trei dintre adolescenții care au participat au explicat pentru ENTR dacă a fost utilă participarea la activitate și cu ce impresii au rămas.
Programul ASAP România, inițiat de Fundația The Institute, este partener al RDW 2025 și aduce în prim-plan subiectul utilizării responsabile și creative a spațiului public urban. Cu sprijinul partenerilor de la BAZA. Deschidem Orașul, ECOTECA și De-a Arhitectura, ASAP propune inițiative care le vorbesc direct tinerilor: tururi ghidate, instalații interactive și un ghid digital plin de idei.
Al doilea tur ghidat va avea loc sâmbătă, 24 mai, și este tot gratuit, destinat adolescenților cu vârste între 12 și 15 ani. Înscrierile sunt deschise și se pot face online, pe site-ul De-a Arhitectura: link aici.
Aceste ateliere interactive sunt o invitație la explorare activă, nu doar geografică, ci și emoțională. Adolescenții sunt provocați să vadă orașul altfel: nu ca pe un decor, ci ca pe un spațiu viu, cu urme, vibrații, locuri care spun povești.
Pe 17 mai startul s-a dat din Piața Amzei, unde adolescenții și-au asamblat un kit DIY de explorator urban: un covoraș-portabil din flori textile, perfect pentru desen, reflecție și pauze de observație, realizat cu ajutorul lui Alexe Popescu, designer multidisciplinar și lector universitar la UNARTE. Au primit și brățări colorate, pe care și-au notat gândurile sau emoțiile stârnite de locurile descoperite.
Traseul a inclus clădiri de referință: Ateneul Român, Hotel Novotel, Teatrul Odeon dar și colțuri ascunse ale orașului, mai liniștite și chiar surprinzătoare: Green Hours sau Piața Revoluției. La fiecare oprire, tinerii au fost invitați să participe activ: să deseneze, să răspundă la întrebări precum „Ce înseamnă libertatea pentru tine?” sau „Cum ar arăta grădina ta ideală?”.
„Deși părea că va fi o lecție de arhitectură, a fost de fapt o experiență de a trăi orașul altfel, a-l mirosi, a-l simți altfel în general”, spune Laura Cotoban, arhitect și ghid De-a Arhitectura. „Interacțiunea a fost atât de vie, încât copiii aproape că nu voiau să se termine turul”.
În centrul acestei ediții RDW, ASAP propune și o instalație publică cu scop civic: Urban Seats, realizată în colaborare cu BAZA. Deschidem Orașul. Instalată în Piața Amzei, compusă din mobilier urban din lemn, lucrarea transformă spațiile de tranziție în locuri primitoare pentru odihnă, socializare și contemplare.
Mai mult, ASAP lansează, în colaborare cu în colaborare cu BAZA.Deschidem Orașul și ECOTECA, „Ghidul de încurajări pentru folosirea sustenabilă a spațiului public urban” – un material vizual gândit special pentru tineri. Conține sugestii simple și inteligente despre cum să folosim orașul cu mai multă grijă: de la păstrarea curățeniei, la ce înseamnă implicarea civică, importanța zonelor verzi sau cum explorăm orașul activ. Ghidul poate fi accesat digital, scanând codul QR de pe scaunele instalației sau vizitând pagina dedicată:
https://asap-romania.ro/proiect/romanian-design-week-2025
„Dorim să sensibilizăm publicul, în special tinerii, cu privire la importanța utilizării responsabile și plăcute a spațiului public, încurajând un sentiment de apartenență și grijă față de ‘sufrageria’ noastră comună.” – Mihaela Tutunaru, coordonator al programului ASAP.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.