Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pe net a apărut un filmuleț reprezentându-l pe Florin Cîțu în rolul Joker, de această dată în rol de personaj negativ, după ce premierul a postat joi pe Instagram un film care în prezintă în rolul salvatorului Superman.
Personajul din filmul Joker, în regia lui Todd Phillips, este un individ ignorat de societate, care intră într-o spirală a violenței și ajunge în cele din urmă la crimă în numele unei revoluții.
Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, l-a ironizat pe Facebook pe Florin Cîțu, după ce premierul a postat pe contul de Instagram un filmuleț în care apare în ipostază de Superman. Dîncu a apreciat că: „E nevoie, din când, în când, de control medical”.
Postat cu titlul ”Tehnologia asta” și un emoticon, filmulețul – un trucaj animat – îl prezintă pe Florin Cîțu performând acțiuni spectaculoase de salvare.
Clipul a fost postat după ce Florin Cîțu a fost salvat de moțiunea de cenzură prin votul PSD, PNL și UDMR, care au amânat moțiunea până la o decizie a CCR pe sesizarea depusă chiar de premier.
Urmeaza Citu care ia lectii de la Dancila la BNR
genial :))
chiar ca. la umor stam bine, ca natie. pacat ca nu si la altele. de exemplu la simtul realului, care ii lipseste in totalitate lui citu.
@andrei
Totusi, decat sa injuram, sa atacam, sa blocam microfoane etc. parca mai bun e umorul.
I se potrivește mai bine :))))
Urmeaza Spiderman agătându-se de putere pe palatul Victoriei
Simbolic se potrivește perfect cu realitatea.
ceva mai aproape de realitate
din cauza ca.catzu sufera de multe tulburari , el se crede superman, dar de fapt e joker
Ii acordați prea multă atenție, iar despre capra râioasă știți ce se spune…
PS. Despre „ăl bătrân” n-aveți nimic, știu și eu, un clip cu un dulap pe schiuri sau cu un ficus pe două roți?
Care e diferenta
Cîțu vs. Caramitru
pe timp petrecut in ONLINE?
Va spun eu: unul dintre ei este/a fost catarat in postura de prim ministru al tarii, si ne reprezinta, vrem nu vrem (nu stiu pana cand…). Alalalt n-o s-ajunga nici in visele lui si nu ne va reprezenta.
Omul = 😇☯️😈
Fiți pe fază. Urmează „Vasylyka Kyltz: femela de gen masculin cu ochi galbeni, Spărgătoarea de buci, Cruella de Vill, Maleficent: Suverana Raului”.
Cu zombie era mai potrivit .
Insert The Cranberries-Zombie ( song). =))
Dancila a facut fata unor presiuni mai mari decat ratatul asta lacom.
Vazandu-l pe Catu, Dancila a inceput sa creasca in ochii mei
Master of Disaster!
E bine să ai umor Cățule, dar nu la înmormântare ! După ce ai îngropat țara, îți arde de joacă ? Asta arată de fapt, că atâta poți. Dă-ți demisia !
Hai ca guvernați lunar periodic..acuma revine ciuma roșie din nou găleți, ulei slănină etc,,e bine rău în România
USL-im, vă fu… Em de vă nenorocim.
USL-im, PSD-im, Corupem și Hoțim.
Noi nimic nu pățim.
Și nici nu Pușcărim.
Felicit USR-Plus, ei sunt singura noastră șansă reală.