Home » Articole » Varianta avioanelor Spartan a avut efect. Administrația Prezidențială a cheltuit în 2025 doar o șesime din bugetul alocat deplasărilor externe. Restul banilor au fost returnați la bugetul de stat

Varianta avioanelor Spartan a avut efect. Administrația Prezidențială a cheltuit în 2025 doar o șesime din bugetul alocat deplasărilor externe. Restul banilor au fost returnați la bugetul de stat

575
Varianta avioanelor Spartan a avut efect. Administrația Prezidențială a cheltuit în 2025 doar o șesime din bugetul alocat deplasărilor externe. Restul banilor au fost returnați la bugetul de stat
Sursa foto: IGSU
Ascultă articolul

Administrația Prezidențială a încheiat anul 2025 cu o economie de 12 milioane de lei la capitolul deplasări externe. Bugetul inițial fusese estimat pe baza cheltuielilor din mandatele lui Klaus Iohannis. Nicușor Dan a ales varianta avioanelor militare Spartan pentru vizitele sale externe.

În ianuarie, Nicușor Dan a devenit viral pe internet după ce a rămas câteva ore blocat pe aeroportul din Paris, din cauza ninsorii. Președintele României participase la o întâlnire a „Coaliției de Voință”. Avionul cu care a zburat în capitala Franței era un Spartan din dotarea Armatei. A urmat un val de meme-uri.

- articolul continuă mai jos -

Pentru că aeronava militară are limitări tehnice, după cum a declarat ministrul Apărării, Radu Miruță, Nicușor Dan, echipa sa și jurnaliștii care l-au însoțit au așteptat peste 8 ore pe aeroportul din Paris pentru a pleca spre casă.

Ministrul Apărării a explicat nu doar de ce nu a decolat aeronava, ci a anunțat și costurile zborului – aproximativ 30.000 de euro, adică în jur de 150.000 de lei.

O deplasare a fostului președinte Klaus Iohannis la Paris, în iulie 2024, a costat aproape 900.000 de lei.

Deplasările externe ale președintelui Nicușor Dan în 2025 – 936.000 de lei

Pe 1 iunie 2025, Nicușor Dan, proaspăt ales președinte al României, a plecat la Vilnius, în Lituania, la summitul B9 și al Țărilor Nordice. Deplasarea delegației prezidențiale s-a făcut cu un avion Spartan pus la dispoziție de MApN. A fost o premieră devenită în scurt timp o obișnuință.

Anul trecut, președintele României a avut 14 deplasări externe, cele mai multe în iulie – cinci. În total, deplasările sale externe au costat 936.000 de lei, conform documentelor analizate de G4Media.

În total, cheltuielile Administrației Prezidențiale în 2025 au fost de 2,38 milioane de lei.

Economii la bugetul Administrației Prezidențiale

Administrația Prezidențială a anunțat, în septembrie 2025, că a transmis oficial Ministerului Finanțelor decizia de a returna 17.500.000 de lei din creditele bugetare alocate inițial pentru anul 2025.

Ulterior, Nicușor Dan a anunțat că cheltuielile Administrației Prezidențiale în 2025 au fost reduse cu 30%, adică aproximativ 30 de milioane de lei.

Întrebat, în avionul Spartan cu care zbura la Paris, în ianurie 2026, dacă s-a obișnuit să se deplaseze cu o aeronavă militară, Nicușor Dan a răspuns: „Asta e explicația pentru reducerea de 30 de milioane de care vorbeam”, conform news.ro.

La capitolul bugetar „Deplasări externe”, în bugetul inițial al Administrației Prezidențiale pe 2025 fuseseră prevăzute 15,7 milioane de lei. La finalul anului, în bilanț au fost raportate cheltuieli de 2,38 milioane de lei. Diferența a fost returnată la bugetul de stat, conform declarațiilor președintelui.

Administrația prezidențială a raportat, conform documentelor consultate de g4mefia, cheltuieli totale de 71,3 de milioane de lei, în 2025.

Participarea la Washington – avion privat de 200.000 de euro

Administrația Prezidențială a plătit aproximativ 200.000 de euro pentru avionul privat cu care președintele a zburat de la București la Washington, în perioada 18–19 februarie 2026, potrivit BoardingPass.

În răspunsul oficial nu au fost menționate modelul aeronavei și nici compania de la care a fost închiriată. BoardingPass susține că avionul ar aparține lui Ion Țiriac.

Administrația Prezidențială a mai precizat în răspunsul pentru Boardingpas că „a cerut oferte de la mai mulți operatori de zboruri, inclusiv TAROM”, iar în urma evaluării a fost aleasă varianta cu cele mai mici costuri, care îndeplinea toate condițiile necesare de comunicații și securitate.

Instituția a mai menționat că la bord s-au aflat atât delegația de consilieri prezidențiali, cât și delegația tehnică, pentru a minimiza costurile.

Ce cheltuieli a avut Klaus Iohannis

La câteva săptămâni după încheierea mandatului lui Klaus Iohannis, pe 18 martie, Administrația Prezidențială condusă interimar de Ilie Bolojan a făcut public un secret bine păstrat: costurile deplasărilor externe ale fostului președinte.

Criticat deseori pentru călătoriile cu avioane de lux, Klaus Iohannis a refuzat sistematic să comunice aceste costuri, motivând că sunt informații clasificate.

Potrivit documentului publicat, Iohannis a avut 193 de zboruri în timpul celor două mandate. Costul total al deplasărilor externe a fost de peste 113 milioane de lei (aproape 23 de milioane de euro), dintre care aproximativ 15 milioane de euro în al doilea mandat.

Numai în 2023, Administrația Prezidențială a cheltuit peste 7 milioane de euro pentru zboruri.

Cele mai costisitoare deplasări au fost:

  • turneul din America de Sud (Brazilia, Chile, Argentina) – peste 7,5 milioane de lei;
  • turneul în Asia (Japonia, Singapore) – peste 7 milioane de lei;
  • turneul din Africa (Kenya, Tanzania, Capul Verde, Senegal) – peste 3,5 milioane de lei.

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole