Home » Articole » Şase cetăţeni ucraineni aflaţi în două grupuri separate, căutaţi de salvatori pe munte

Şase cetăţeni ucraineni aflaţi în două grupuri separate, căutaţi de salvatori pe munte

554
Şase cetăţeni ucraineni aflaţi în două grupuri separate, căutaţi de salvatori pe munte
sursa foto: Facebook/Salvamont Maramures
Ascultă articolul

Echipaje mixate formate din poliţişti de frontieră şi salvamontişti au demarat o acţiune de căutare şi recuperare a şase cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului, a informat, joi seara, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga.

Conform sursei citate, cei şase sunt constituiţi în două grupuri separate, iar operaţiunile de salvare se desfăşoară în condiţii meteo dificile cauzate de ploaie, fiind în vigoare un Cod roşu de vreme rea.

- articolul continuă mai jos -

„În acest moment, sunt în derulare două acţiuni de căutare-salvare în Munţii Maramureşului, ambele desfăşurate sub atenţionare meteo Cod roşu de vreme rea, pentru găsirea, acordarea primului ajutor şi evacuarea în siguranţă a patru cetăţeni ucraineni care au sunat la 112, cerând ajutor, doi dintre ei fiind in imposibilitatea de a se mai deplasa”, a precizat Dan Benga.

Cea de-a doua operaţiune de salvare are loc într-o zonă periculoasă a vârfului Pop Ivan din Munţii Maramureşului.

„La cea de-a doua acţiune de căutare-salvare a altor doi cetăţeni ucraineni aflaţi în zona abruptă a vârfului Pop Ivan s-a dispus alocarea unei alte echipe de prim răspuns care în acest moment se deplasează către cei doi. La ambele acţiuni participă şi structuri ale Poliţiei de Frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei”, a mai adăugat Dan Benga

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole