Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Adrian Newey, considerat de specialiști cel mai bun designer din istoria Formulei 1, va debuta oficial alături de Aston Martin. În vârstă de 66 de ani, inginerul britanic va fi prezent în garajul echipei Aston Martin de la Grand Prix-ul din Monaco, din acest weekend.
Vorbim despre prima apariție oficială a lui Newey în cadrul echipei de la Silverstone. Reamintim că Adrian s-a alăturat echipei în luna martie a acestui an.
După o perioadă de „concediu de grădinărit” după ce a părăsit-o pe RedBull Racing, Newey a fost convins de Lawrence Stroll și de regretatul Eddie Jordan să se alăture unui proiect tehnic ambițios, cu atât mai mult cu cât în 2026 vor avea loc multe modificări în regulamentul F1.
Vorbind despre noile reglementări din 2026, Newey a precizat că acestea sunt „înfricoșătoare”, conform motorsportweek.
În acest sezon, Aston Martin are parte de o evoluție mediocră, echipa adunând după șapte etape doar 14 puncte (zero în dreptul veteranului Fernando Alonso).
🟢 Recordamos que Adrian Newey estará este fin de semana en Mónaco
El genio del diseño de F1 no se pierde la cita más glamurosa del calendario. Tomará nota con su clásica libreta en mano, observando cada detalle del GP desde el paddock.
[#F1] [#MonacoGP] [#AdrianNewey] pic.twitter.com/DtqcoDlrRV
— Molina (@molinajorget) May 21, 2025
Newey a fost „creierul” realizărilor RedBull în mandatele de succes ale lui Sebastian Vettel (patru titluri la piloți) și Max Verstappen (a cucerit ultimele patru titluri din Formula 1).
Pentru sezonul 2026, Aston Martin a încheiat un parteneriat tehnic cu Honda, actualul furnizor de motoare pentru RedBull, iar monopostul de sezonul viitor va beneficia din plin de importanta expertiză a lui Newey.
Amintim aici schimbările majore din regulament care au avut loc în 2009, perioadă în care cel mai mult a beneficiat de pe urma schimbărilor tocmai RedBull, aflată sub influența lui Newey.
Sosit la echipa cu sediul la Milton Keynes în 2006, Adrian Newey a contribuit decisiv la cucerirea de către RedBull a 14 titluri mondiale: 6 la constructori și 8 la piloți.
Pe lângă perioada fantastică de la RedBull, trebuie amintit și faptul că Newey și-a completat CV-ul cu alte nouă titluri din Formula 1 alături de Williams (patru la piloți și cinci la constructori) și trei cu McLaren (două la piloți și unul la constructori).
Fittipaldi (1980)
Haas Lola (1986)
March (1988-1989)
Leyton House (1990)
Williams (1991-1996)
McLaren (1997-2005)
RedBull (2006-2024)
Aston Martin (începând din 2025).