Home » Sportz » VIDEO: FIFA a deschis o anchetă disciplinară după scenele șocante care au avut loc pe teren după finala Spania – Argentina

VIDEO: FIFA a deschis o anchetă disciplinară după scenele șocante care au avut loc pe teren după finala Spania – Argentina

1578
Leandro Paredes, în centrul scandalului / Sursa foto: Moritz Mueller / imago sportfotodienst / Profimedia
Ascultă articolul

FIFA a luat decizia de a deschide o anchetă disciplinară după fazele ireale care au avut loc imediat după încheierea finalei Cupei Mondiale dintre Spania și Argentina. Leandro Paredes, Nahuel Molina și Roberto Ayala i-au lovit pe unii dintre jucătorii iberici.

VIDEO: Scene șocante după încheierea finalei Cupei Mondiale – Argentinianul Paredes, eliminat: „E o rușine ce s-a întâmplat”

- articolul continuă mai jos -

Forul mondial va analiza în primul rând rapoartele arbitrilor, iar mai apoi pe baza probelor video va finaliza ancheta.

Leandro Paredes a fost, de departe, cel mai violent jucător al Argentinei la finalul partidei cu Spania.

A fost scandal după fluierul final al meciului dintre Spania și Argentina (1-0) de la New Jersey. Leandro Paredes a fost în centrul acțiunii după ce i-a agresat pe mai mulți jucători ai Spaniei.

VIDEO: Faza zilei – Selecționerul Argentinei începe să plângă în conferința de presă

„Parcursul Argentinei la Cupa Mondială se încheie rușinos, cu o bătaie pe teren”, titrează presa internațională.

De unde a plecat scandalul

Imediat după fluierul final, Rodri a sprintat pe teren spre coechipierii săi pentru a se bucura. A fost lovit cu pumnul de Molina, jucătorul lui Diego Simeone de la Atletico Madrid.

Rodri s-a întors și i-a cerut explicații, iar de aici scandalul a escaladat.

Leandro Paredes nu și-a mai putut stăpâni frustrarea, iar după ce a aplicat mai multe lovituri în stânga și-n dreapta a fost eliminat după încheierea meciului.

Tensiunea partidei a fost una uriașă, iar după fluierul final Paredes s-a dezlănțuit: s-a luat de Eric Garcia, iar mai apoi l-a trântit pe Gavi.

Este foarte posibil ca mai mulți jucători argentinieni să primească o suspendare pe baza probelor video.

Argentina a cedat cu 1-0 în finala Cupei Mondiale de fotbal contra Spaniei, iar presa argentiniană a titrat: „sfârșitul unui vis.”

Aici poți vedea un rezumat al finalei dintre Spania și Argentina. 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole