
Un nou atac masiv al Rusiei în cursul nopţii / Metroul din Kiev a fost avariat / Polonia a ridicat avioane de la sol
Rusia a lansat în noaptea de duminică spre luni un nou atac masiv cu rachete şi drone asupra Ucrainei, explozii au fost raportate la Kiev (nord), unde cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte două rănite, Ivano-Frankivsk (vest) şi Harkov (nord-est), în timp ce Polonia a fost nevoită să ridice de la sol avioane de vânătoare pentru a-şi proteja spaţiul aerian, relatează media ucraineană Liga.net, Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Din păcate, avem informaţii despre o persoană care a murit în urma atacului”, a indicat pe Telegram şeful administraţiei militare a oraşului Kiev, Timur Tkachenko, adăugând că două persoane au fost rănite.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a comunicat luni dimineaţă că echipe de salvare şi de asistenţă medicală acţionează în patru cartiere ale capitalei, unde atacul a provocat mai multe incendii.
Atacurile sau resturile provenite de la dronele interceptate au lovit de asemenea clădiri rezidenţiale, un supermarket şi intrarea într-o staţie de metrou, potrivit lui Kliciko, care a îndemnat locuitorii să rămână în adăposturi.
Mai exact, s-au produs mai multe incendii în cartierul Darniţki din Kiev, la acoperişurile unei clădiri rezidenţiale şi altui imobil nerezidenţial, precum şi într-un supermarket. Numeroase buticuri erau în flăcări luni dimineaţă în cartierul Dneprovski, unde incendii se declanşaseră în clădiri rezidenţiale şi la o grădiniţă. Incendii s-au înregistrat şi în cartierul Şevcenkovski, timp ce în centrul Kievului a fost puternic avariată intrarea în staţia de metrou Lukianovskaia, conform administraţiei locale.
A fost o nouă noapte tensionată şi fără somn pentru locuitorii Kievului, care s-au grăbit să se adăpostească în staţiile de metrou după declanşarea alertei de raid aerian. Explozii au fost auzite în tot oraşul, în timp ce unităţile de apărare antiaeriană erau angajate în respingerea atacului.
Alerta de raid aeriană era în vigoare luni dimineaţă la Ivano Frankivsk, capitala regiunii cu acelaşi nume, care a făcut obiectul unui atac combinat cu rachete şi drone al Rusiei. Mai multe persoane au fost rănite, iar numeroase obiective de infrastructură civilă au fost avariate, au anunţat autorităţile locale, care au comunicat că mai multe date despre atacul din cursul nopţii vor prezenta mai târziu.
Ruşii au atacat cu diferite tipuri de rachete şi drone Shahed, a afirmat primarul oraşului Roman Marţinkiv. „Au fost multe lovituri. Acesta este cel mai mare atac asupra Ivano Frankivsk de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei”, a spus el.
Alerta de raid aerian continua luni după ora 07:00 în regiune. Martori din zonă au transmis pe social media că la Ivano Frankovsk se aud în continuare explozii.
La Harkov, potrivit primarului oraşului, Igor Terehov, au fost înregistrate 12 atacuri cu drone. Unul dintre proiectile a căzut lângă un bloc de apartamente din cartierul Kiev, provocând un imens incendiu.
Şeful administraţiei militare din regiunea Harkov, Oleg Sinegubov, a indicat că forţele ruse au utilizat în atac de noaptea trecută drone de tipul Gheran-2, varianta rusească a dronelor iraniene Shahed.
Din cauza atacurilor cu rachete ruseşti asupra Ucrainei, Polonia şi-a mobilizat forţele aeriene pentru a-şi proteja spaţiul aerian şi a plasat sistemele terestre de apărare antiaeriană şi de recunoaştere radar în alertă maximă, a raportat Comandamentul operativ al Forţelor armare poloneze.
Ucraina a propus Rusiei desfăşurarea unei a treia runde de discuţii săptămâna aceasta, a anunţat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce a obţinut de la Donald Trump reluarea livrărilor de arme americane.
În aceeaşi zi, bombardamentele ruseşti au ucis cel puţin trei persoane în Ucraina, în urma unei alte nopţi de atacuri cu drone şi rachete ale Rusiei. În ultimele săptămâni, Moscova a lansat în mod repetat atacuri aeriene masive împotriva Ucrainei, conform AFP.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.