
UPDATE Un deținut de la Penitenciarul din Târgu Jiu a spart baza de date a unei închisori și a făcut mai multe tranzacții / A încercat să-și dea zile libere și a făcut cumpărături / Administrația Națională a Penitenciarelor a demarat o anchetă internă
Un deținut de la Penitenciarul din Târgu Jiu a spart baza de date a unei închisori și a accesat inclusiv documente clasificate, anunță Europa FM.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
UPDATE Ora 13.00 Administrația Națională a Penitenciarelor susține că a demarat verificări în legătură cu incidentul informatic de la Penitenciarul Târgu Jiu și anunță că persoanele responsabile vor fi trase la răspundere.
„Cu privire la vehicularea, în spațiul public, a unor informații privind o presupusă breșă de securitate, Administrația Națională a Penitenciarelor face următoarele precizări:
În urma semnalării unui posibil incident informatic în cadrul Penitenciarul Tg Jiu, au fost dispuse și efectuate multiple verificări, din perspectivă tehnică, pentru izolarea și remedierea situației semnalate, prin grija direcției de specialitate, ținând cont de faptul că baza de date internă a sistemului penitenciar românesc este una la nivel național.
Totodată, au fost întreprinse verificări ample și de către Direcția Inspecție Penitenciară din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, în vederea identificării împrejurărilor care au condus la producerea acestui incident și a persoanelor care se fac responsabile de acesta.
Concomitent, a fost dispusă sesizarea tuturor instituțiilor abilitate în vederea cercetării incidentului și a dispunerii măsurilor în consecință (IPJ Gorj, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică), precum și notificarea, pentru sprijin în colectarea și analiza datelor, a firmei dezvoltatoare a aplicației informatice în cauză.
Demersul instituțional a implicat multiple verificări, instituția penitenciară luând imediat măsurile necesare de izolare a incidentului și de remediere a situației.
Precizăm că incidentul informatic în cauză nu reprezintă o spargere a bazelor de date, ci o afectare temporară a confidențialității și integrității unor seturi de date.
Reiterăm faptul că la nivelul sistemului administrației penitenciare nu au mai fost înregistrate evenimente similare și asigurăm opinia publică de faptul că, la nivel tehnic, au fost implementate toate corecțiile necesare.
De asemenea, instituția va informa publicul cu privire la concluziile anchetei și asigură opinia publică ca ANP a luat măsuri prompte și eficace, iar persoanele responsabile vor fi trase la răspundere, în condițiile legii”, au precizat reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Știrea inițială
Individul ar fi folosit un infochioșc unde s-a logat cu contul unui poliţist care nu şi-a mai actualizat parola. Administrația Națională a Penitenciarelor face mai multe verificări interne și recunoaște că este pentru prima dată când un deținut intră în serverele închisorii.
Deținutul, condamnat pentru infracțiuni cibernetice se afla în executarea pedepsei la Penitenciarul Târgu Jiu. Acolo, a reușit, cu ajutorul unui infochioșc, să se logheze cu contul unui poliţist care nu şi-a mai actualizat parola.
A intrat în interfaţa aplicaţiei şi şi-a transferat bani din conturile altor deţinuţi, a operat cumpărături, și-a trimis filme de pe un mail și a încercat să-și dea zile libere atât lui cât și unui coleg de pușcărie.
Breșa de securitate nu a fost sesizată de angajații penitenciarului din Târgu Jiu, ci chiar de către colegii de celulă în fața cărora s-a lăudat. Ei l-au denunțat. În acest moment, Administrația Naționala a Penitenciarelor a anunțat că este prima dată când se întâmpla acest lucru și că desfășoară o anchetă internă. Au sesizat și poliția care va demara o anchetă penală.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.