Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat de 52 de ani, din localitatea Mlenăuţi, a murit după ce a fost strivit de propriul autoturism.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, Dorina Lupu, incidentul s-a întâmplat chiar la intrarea în gospodărie, bărbatul fiind găsit sub maşină de soţia lui, care a sunat după ajutor.
„La faţa locului au ajuns un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD şi o ambulanţă aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Victima a fost scoasă de sub autoturism de către pompieri şi preluată de echipajele medicale care au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, s-a constatat decesul”, a afirmat Lupu.
Surse din Poliţie susţin că bărbatul ar fi coborât din maşină pentru a deschide poarta de la intrarea în curte, însă între timp autoturismul, care nu avea frâna de mână trasă, ar fi luat-o la vale. El a încercat să oprească maşina, dar a fost strivit sub greutatea acesteia.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: ISU Botoșani
Moldoveni….pfffff…..
Păpușa n ai întâlnit încă un moldovean sa te îndoaie un pic , ti ar plăcea si te ai muta prin Moldova
Asta cu opritul mașinii care o ia din loc, am mai văzut-o.
momentul acela in care iti dai seama ca mai bine iti luai o masina mica
Eln-are nicio vină, mai ales că o mașina mai mare i-a lăsat tot timpul impresia că incă nu i-a cazut eroul la datorie…STATUL are la indemână părghii care pot reduce gabaritul autoturismului, mai ales in contextul actual de degradare accentuată a mediului inconjurător…
masina ucide, luati-va trotinete
Din ciclul „nu mi se întâmplă tocmai mie“.