
Turcia extremelor: Incendii de vegetaţie în vest, ninsoare în est
Zăpada şi-a făcut simţită prezenţa vineri pe platourile din nord-estul Turciei, în timp ce pompierii se luptă cu incendiile de vegetaţie 1.600 de kilometri mai la vest, în zona de coastă, informează AFP.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În mai mult provincii din estul Anatoliei, cum ar fi Rize, Trabzon, Bayburt şi Erzurum, s-a produs un fenomen meteo inedit, nemaiîntâlnit de zeci de ani, potrivit presei locale.
Potrivit unui jurnalist local contactat de AFP la Rize, căderile de zăpadă au durat aproape cinci ore: ”Am 65 de ani, mi-am petrecut aproape toată viaţa în Rize, dar e prima dacă când văd zăpadă în iulie”, a spus Gencaga Karafazlioglu.
”A nins circa 4-5 ore”, a povestit el. ”Regiunea Artvin (situată în apropierea graniţei cu Georgia, n. red.) a fost cea mai afectată. La Rize, suntem obişnuiţi cu anomaliile climatice… Vârstnicii spun că au mai văzut zăpadă în iulie în urmă cu 30-40 de ani, da nu o cantitate atât de mare”.
Mai sus de Rize, imaginile agenţiei DHA arată o locuinţă din piatră, acoperită cu peste 10 centimetri de zăpadă.
A nins în toată extremitatea nord-estică a ţării, de obicei înverzită şi ploioasă, de-a lungul unei fâşii de circa 100 de kilometri lungime.
Potrivit agenţiei de presă Anadolu, ploile torenţiale care s-au abătut asupra provinciei Trabzon s-au transformat în ninsoare în anumite regiuni pe măsură ce temperatura atmosferică a scăzut.
O situaţie similară s-a petrecut şi la Bayburt, localitate peste care ploaia şi frigul s-au abătut joi, transformându-se apoi în fulgi de nea în zonele mai înalte, ceea ce i-a obligat pe păstori să-şi conducă turmele pe poteci înzăpezite.
Regiunea trăieşte în principal din creşterea oilor şi începe în fiecare sezon o transhumanţă estivală.
În schimb, la 1.600 de kilometri vest, regiunea turistică Izmir, situată pe coasta Mării Egee, se luptă cu incendiile stimulate de solul arid şi de vânturile care suflă cu viteze de 85 de kilometri pe oră.
Temperaturile urmează să crească în acest weekend şi vor atinge cel puţin 40 de grade Celsius la începutul săptămânii viitoare pe coasta occidentală şi în sud-est.
Autorităţile au lansat de asemenea un avertisment pentru locuitorii Ankarei, capitală aflată în centrul Anatoliei, unde mercurul termometrelor a atins deja 36 de grade Celsius.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.