G4Media.ro

Tinerii între 15 și 24 de ani sunt cei mai expuși fracturilor…

Tinerii între 15 și 24 de ani sunt cei mai expuși fracturilor de coloană cervicală (P)

Fractura de coloană cervicală se numără printre cele mai întâlnite patologii în cazul accidentelor rutiere, ale căderilor de la înălțime, dar și în practicarea unor sporturi. Conform statisticilor, majoritatea leziunilor de coloană cervicală sunt înregistrate la tinerii cu vârste între 15 și 24 de ani, cu precădere bărbați.

Fractura severă de coloană cervicală  provoacă leziuni ale măduvii spinării, ce pot fi ireversibile și permanente, precum paralizia. Aceasta impune intervenție chirurgicală de urgență, pentru a depresuriza măduva spinării, pentru a reașeza sau reconstrui fragmentele osoase și pentru a repara leziunile provocate măduvii. Operația este întotdeauna urmată de o perioadă de câteva luni de recuperare medicală.

Recuperarea medicală începută la Spitalul Sfântul Sava, după o operație la coloana cervicală, dă rezultate vizibile în primele două săptămâni, fiind efectuată de un personal super-calificat, cu ajutorul a peste 100 de echipamente medicale de ultimă generație. Tânărul Petre Cil a suferit un accident la piscină. Și-a fracturat coloana cervicală în două locuri și, după operație, a ajuns pe targă la Spitalul Sfântul Sava, din Pantelimon.

”Am început cu evoluție mică, dar foarte importantă, cu mișcatul degetelor de la mâna stângă, de la picior. Aici, la Sfântul Sava, găsești absolut totul în materie de echipamente de recuperare. Nu cred că există ceva ce nu găsești aici. Iar relația cu kinetoterapeuții este de parcă ne-am cunoaște din copilărie. Contează foarte mult să vii la sala de recuperare cu drag, căci este foarte obositor, presupune un efort mare, dar nu prea simți acest efort datorită personalului. Simți că evoluezi și ai un confort psihic, care ajută foarte mult” – Petre Cil, pacient al Spitalului Sfântul Sava

Pentru o recuperare cât mai rapidă și eficientă, este important și mediul în care au loc procedurile, de aceea Spitalul Sfântul Sava a investit mult în crearea unui spațiu care să semene cât mai puțin cu un spital, cu un mediu familial, cald, primitor, care să sprijine pacienții să aibă un psihic optimist, cu încredere că recuperarea sa va fi posibilă. În echipa spitalului, se află și psihologi, și logopezi, astfel încât bolnavii să aibă toate condițiile unei refaceri optime, pe toate planurile.

Spitalul Sfântul Sava are 40 de specialiști în kinetoterapie și fizioterapie pentru 118 paturi autorizate, ceea ce înseamnă că grija și timpul dedicate recuperării fiecărui pacient internat sunt generoase. În secția de urgențe, dotată cu 18 paturi dotate cu monitoare ATI, pot fi internați pacienții care au suferit intervenții chirurgicale de orice natură, la 48 de ore după operație. Tot aici pot fi îngrijite și cazurile grave, de paliație. 

Centrul deține peste 100 de echipamente medicale de ultimă generație, o ambulanță tip C, cu echipamente de resuscitare și terapie intensive. Echipamentele de ultimă generație ale Spitalului Sfântul Sava permit efectuarea recuperării medicale pasive, fără niciun efort fizic din partea pacientului aflat încă în ATI. Această recuperare medicală timpurie dă șanse mari de succes în refacerea pacientului.




Spitalul Sfântul Sava funcționează a fost ridicat de la zero și nu a înregistrat niciun caz de Covid ori de infecții nosocomiale. Funcționează de patru ani, în Pantelimon, Ilfov, cu cele mai bune rezultate dovedite în recuperare medicală.

Spitalul Sfântul Sava face internări pentru recuperare medicală sau îngrijiri palliative în saloane cu 2 sau 3 paturi. Fiecare salon este conectat la instalația de oxigen, are baie proprie, adaptată nevoilor pacienților cu deficiențe majore locomotorii și este supravegheat video din camerele de gardă, astfel încât în orice moment, pacienții aflați în dificultate sau care au nevoie de ajutor, să fie observați și sprijiniți. 

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro   

https://spitalulsfantulsava.ro/  

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/  

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/ 

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/  

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează