Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a acuzat Ucraina că ia „Europa ostatică” din cauza situației de la centrala nucleară Zaporizhzhia din sudul Ucrainei, relatează The Guardian. Centrala este ocupată de forțele rusești, iar fiecare parte a susținut că cealaltă a provocat daune complexului prin bombardamente. Agenția Internațională pentru Energie Atomică […]
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut, luni, ca inspectorilor internaţionali să li se permită accesul la centrala nucleară Zaporojie, după ce Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc cu privire la atacurile asupra acestei centrale, cea mai mare din Europa, relatează Reuters, citată de News.ro. “Orice atac asupra unei centrale nucleare este sinucigaş”, a […]
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat duminică că nu vor putea exista negocieri cu Ucraina sau cu aliaţii săi internaţionali dacă Moscova va proceda la organizarea de referendumuri privind aderarea la Rusia în zonele ocupate, informează Reuters, citată de News.ro. Forţele ruse şi aliaţii lor separatişti deţin acum zone mari de teritoriu în regiunea Donbas din […]
Atacurile forţelor ruse în Doneţk (estul Ucrainei) au crescut în intensitate în ultimele ore duminică, în timp ce preşedintele ucrainean, Volodomir Zelenski, a cerut Occidentului mai multe arme pentru ca forţele sale să poată riposta invadatorilor, relatează EFE, citată de Agerpres. În mesajul său video zilnic, Zelenski a mulţumit pentru ajutorul primit deja care, potrivit […]